Acuzații grave pentru medicii de la secția de boli infecțioase a Spitalului Județean Sibiu

Acuzații grave pentru medicii de la secția de boli infecțioase a Spitalului Județean Sibiu. Familia unui pacient decedat de COVID-19, care suferea și de cancer limfatic, spune că acesta a avut parte de un tratament inuman din partea cadrelor medicale. Fiul bărbatului lucrează ca medic în Franța și vrea să atragă atenția asupra modului în care a fost tratat un pacient fără speranță într-un spital românesc.

Mircea Rebegel avea 71 de ani. La sfârșitul lunii septembrie, bărbatul s-a simțit rău și a fost internat la secția de hematologie a spitalului din Sibiu. La sosirea în spital rezultatul testului COVID a fost negativ, dar pacientul a contactat virusul după internare. Pe data de 8 octombrie a fost transferat pe secția de boli infecțioase. Familia a ținut legătura prin telefon cu pacientul, care s-a plâns în permanență de felul în care era tratat.

Tudorița Rebegel, soția pacientului decedat: “Îmi spunea că e lagăr de exterminare și voia să vină acasă”.

Theodor Rebegel, fiul pacientului decedat: “Vorbeam cu el telefon și spunea că îi e sete, că are gura uscată, că nu trece nimeni pe la el și spunea că este lagăr de exterminare”.

Mircea Rebegel a încetat din viață pe 27 octombrie. Cu o zi înainte, membrii familiei au reușit să ia pentru ultima dată legătura cu el.

Tudorița Rebegel, soția pacientului decedat: “Decât atât a spus: Teo, vă iubesc! Și ăstea au fost ultimele cuvinte ale lui.”

Fiul pacientului, medicul Theodor Rebegel, spune că din foaia de externare reiese că tatăl său nu a primit tratament adecvat pentru COVID-19. Mai mult, medicii au spus familiei că bărbatul se află în comă când a murit. Însă o fotografie făcută de ruda care a venit să-l identifice contrazice acest lucru.

Theodor Rebegel: “Era cu ochii larg deschiși și cu fața crispată după o gură de oxigen. Un om care moare în comă, pur și simplu nu ține ochii deschiși larg și cu fața crispată”.

La externare, contrar procedurilor COVID-19, familia a primit înapoi hainele decedatului.

Theodor Rebegel, fiul pacientului decedat: “De neconceput! Haine, cu fluide biologice de la un om cu Covid să le trimită la o bătrână acasă și la fosta mea cumnată care are sechele de tuberculoză. E un risc enorm ce au făcut cei de la boli infecțioase din Sibiu”.

Spital: Pacientul a primit tratament corespunzător pentru starea în care era
Digi24 a solicitat o reacție din partea spitalului județean Sibiu. Prin intermediul purtătorului de cuvânt al prefecturii Sibiu, reprezentații unității medicale au transmis că pacientul a primit tratamentul corespunzător pentru starea în care se afla.

Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Prefecturii Sibiu: “S-a încercat hrănirea sa pe cale orală, cu atenție, în limita toleranței, din cauza tulburărilor de înghițire, pacientul înecându-se la fiecare încercare de a-l hrăni.”

Medicul Theodor Rebegel neagă că tatăl său avea probleme de înghițire: Eu am vorbit cu el. Nu a avut niciodată probleme de deglutiție. Toate sunt invenții. Și pe foaie de externare nu scrie nimic.

Membrii familiei lui Mircea Rebegel spun că nu se așteptau ca acesta să fie salvat. Dar s-ar fi așteptat ca medicii să-l fi tratat omenește, chiar dacă se afla într-o stare foarte gravă. De aceea, fiul și soția lui Mircea Rebegel au ținut să le transmită un mesaj cadrelor medicale de la Spitalul Județean Sibiu.

Tudorița Rebegel: “Să fie mai atenți cu bolnavii de acolo, că sunt suflete și ei, sunt oameni!”

Theodor Rebegel: “Să fie atenți și să se comporte cu pacientul cum se comportă cu niște oameni! Să le fie milă și compasiune, nu așa. Și la noi, în Franța avem dezastru, dar nu au fost cazuri de genul ăsta.”

Parteneri