Alertă! 100 de copii vor sta în izolare după ce la întoarcerea dintr-o tabără în Brașv o parte din ei au fost depistați cu coronavirus

Este alertă în județul Gorj, după ce aproape 100 de elevi care au fost în două tabere, una în Braşov şi una pe litoral, au fost trimiși în izolare la domiciliu, pentru că trei copii au fost depistați cu COVID-19 la întoarcere.

Este vorba despre două grupuri de copii din judeţul Gorj, cu vârste de până la 14 ani.

După întoarcerea din tabăra de la munte, doi dintre copii au fost confirmați pozitiv, iar după cea de la mare a apărut un caz.

Între timp, la Gorj este în desfăşurare o amplă anchetă epidemiologică, pentru a dispune carantinarea tuturor contacţilor.Organizatorii spun că taberele erau plătite încă din toamna anului trecut și pentru că nu mai puteau fi recuperați banii, a fost luată decizia ca deplasarea să aibă, totuși, loc. Astfel, un grup de 47 de elevi a plecat, cu tot cu profesori, pe litoralul românesc, iar celălat grup, format din 50 de copii, a plecat cu un autocar la Braşov, la Cheile Grădiştei.

La întoarcere, trei copii s-au simţit rău, iar părinţii au decis să-i testeze la laboratoare private. Testele au ieşit pozitive, iar acum mai mult de 100 de persoane vor fi carantinate la domiciliu, pentru că în afara copiiilor, vor fi izolaţi şi părinţii lor și profesorii însoțitori.

Parteneri