Alertă meteo! Vreme severă până miercuri dimineață. Vor fi ploi torențiale,vijelii și grindină

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme severă valabilă până miercuri dimineață. Vor fi ploi torenţiale, vijelii și grindină valabilă în cea mai mare parte a ţării, dar şi disconfort termic în regiunile sud-estice.

Ploi torențiale, grindină și vijelii în toată țara, până miercuri dimineață. ANM a emis o informare de vreme severă. De la ora 10.00, intră în vigoare o informare meteo de vreme severă, valabilă în toată țara.

Potrivit meteorologilor, în sud-est va fi foarte cald.Astfel, în intervalul 6 iulie, ora 10:00 – 8 iulie, ora 10:00, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii.

În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.

În același interval, îndeosebi în regiunile sud-estice, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor atinge 33…36 de grade.

ANM a emis trei avertizări cod galben

De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie a emis trei avertizări cod galben, de disconfort termic și instabilitate atmosferică, valabile luni și marți.

Atenționarea cod galben de disconfort teermic este valabilă în intervalul 6 iulie, orele 12:00 – 19:00. În intervalul menţionat, disconfortul termic va fi accentuat în Dobrogea, local în Muntenia, sudul Moldovei și al Olteniei, unde indicele temperatură-umezeală va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, iar valorile maxime vor fi de până la 33…37 de grade.

Un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată este valabil în intervalul 06 iulie, ora 12:00 – 06 iulie, ora 21:00. În intervalul menționat, local în zonele montane, Transilvania, Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei și Dobrogea continentală vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Un alt cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată este valabil între 07 iulie, ora 03:00 – 07 iulie, ora 12:00. În Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei și vestul Olteniei, precum și în zonele montane gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat și se vor semnala intensificări puternice ale vântului, cu rafale de peste 60…80 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 50 l/mp.

Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi și în restul teritoriului în a doua parte a zilei de marți (07 iulie). În regiunile sud-estice, local disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități.

Parteneri