Alin Oprea nu mai are bani nici de mâncare! I-au fost blocate toate conturile datorită soției: “Am ajuns ca un boschetar”

Scandalul dintre Alin Oprea și soția sa pare că nu se termină, căci zi de zi ies la iveală noi detalii. Astfel, acum artistul spune că a ajuns să nu mai aibă bani nici de mâncare, după ce conturile i-au fost blocate de fosta soție.

Alin Oprea și Larisa țin primele pagini ocupate după ce și-au anunțat divorțul. Ruptura dintre cei doi se tot adâncește și ies la iveală noi detalii.

După ce și-au aruncat cuvinte grele și s-au acuzat de violență și infidelitate, acum artistul spune că a rămas fără nimic din tot ce a adunat de-a lungul anilor, de când și-a început cariera artistică.

Oprea susține că după ce a fost dat afară din casă, a fost lăsat și fără bani, căci toate conturile bancare i-au fost blocate.

Alin Oprea nu mai are bani nici de mâncare din cauza soției

”Toate conturile sunt blocate și eu sunt scos de la împuternicit, acolo unde erau bani. Nu m-am așteptat niciodată că cineva, soția, susținută de copii, să facă așa ceva. Nu suntem dușmani. Sigur, toate lucrurile acestea nu vor rămâne așa, deși eu acum sunt păgubit”, a spus Alin Oprea în cadrul emisiunii Xtra Night Show.

Ulterior, artistul a făcut o destăinuire șoc. Alin Oprea susține că după ce a rămas pe drumuri și fără bani, o perioadă, până să înceapă să se repună pe picioare, din punct de vedere financiar, nu avea bani nici să mănânce pe săturate.

”Stăteam într-o seară la restaurant, după ce am plecat de acasă, și mă gândeam dacă mai am bani și de felul doi. Sigur, m-am descurcat, am plecat într-un turneu la mare, unde se câștigă puțin, dar se câștigă. Am stat toată vara la un hotel all inclusive, unde am și cântat. Dar e foarte frustrant, ca la un moment dat, să ajungi din ce ai fost, ca un boschetar. E strigător la cer!”, a mai spus membrul fostei trupe ”Talisman”.

Parteneri