Amazon, a dezvăluit că peste 19.000 de angajați s-au infectat cu noul coronavirus

Cea mai mare companie de comerț online a făcut, într-un final, publice datele legate de câți angajați au fost infectați cu noul virus, de la începutul pandemiei. Virusul le-a afectat întreaga forță de muncă, iar cifrele îmbolnăvirilor sunt uriașe.

Amazon, număr record de angajați cu coronavirus! Câți oameni ai celei mai mari companii de comerț online s-au infectat până acum.

Amazon a publicat, în decursul zilei de joi, datele privind răspândirea coronavirusului în rândul angajaților săi. Deși mult timp, compania a susținutâ că rata de infecție din depozitele sale este mai mică decât ratele din comunitățile înconjurătoare, acest lucru a fost contestat de lucrători. Un exemplu ar fi cel la un depozit Amazon din Minnesota, unde ratele de infecție depășeau nivelul comunității.

Care sunt cifrele de îmbolnăvire cu COVID-19, la Amazon

Compania a dezvăluit, pentru prima dată că peste 19.000 de lucrători, sau 1,44% din total, au contractat virusul în acest an, notează CNBC.

În perioada 1 martie – 19 septembrie, Amazon a numărat 19.816 cazuri presupuse sau confirmate de COVID-19, dinn aproximativ 1,37 milioane de angajați, din prima linie Amazon și Whole Foods Market din SUA.

Informația vine la câteva luni după ce grupurile de muncitori, politicienii și autoritățile de reglementare au presat, în mod repetat, Amazon să dezvăluie câți dintre lucrătorii săi au fost infectați cu noul virus.

La începutul pandemiei, lucrătorii din depozite și-au exprimat îngrijorarea că Amazon nu face suficient pentru a-i proteja de îmbolnăvire și au solicitat închiderea depozitelor cu cazuri confirmate. Fără date concrete de la Amazon, lucrătorii din depozite au întocmit o bază de date colectivă cu infecții, pe baza notificărilor de cazuri noi.

Anterior, Amazon a refuzat să împărtășească datele, spunând că sunt neconcludente și lipsite de context.

În postarea de joi, Amazon a spus că numărul total de infecții ar fi „mai puternic” dacă alte companii ar publica date similare.

„Disponibilitatea largă a datelor ne-ar permite să ne referim la progresul nostru și să împărtășim cele mai bune practici între companii și industrii”, au transmis reprezentanții companiei.

Totodată, ar fi fost cel puțin opt decese din cauza coronavirusului printre angajații Amazon, însă compania nu a dat o cifră în acest sens, în anunțul de ieri.

Amazon a declarat că rata infecției în rândul angajaților a fost cu 42% mai mică decât se aștepta, comparativ cu „rata generală a populației” din SUA. Dacă ratele de infecție ale Amazonului ar fi în concordanță cu comunitatea, numărul total de cazuri ar fi ajuns la 33.952, a spus compania .

Amazon a oferit, de asemenea, o actualizare a progreselor sale, oferind teste gratuite de coronavirus, pentru lucrătorii din prima linie. Mii de teste sunt efectuate zilnic și Amazon se așteaptă ca numărul acestora să crească la 50.000 de teste pe zi, până în noiembrie.

Parteneri