Andreea Marin se întoarce la TVR cu o nouă emisiune!: “Televiziunea unde pot spune că m-am născut în noua mea meserie”

Ne-a ținut mulți ani în fața televizorului în perioada în care prezenta „Surprize, suprize”, iar acum Andreea Marin se întoarce la TVR sau acasă, după cum a spus chiar ea, cu o nouă emisiune.

De pe data de 12 octombrie, Andreea Marin va apărea la TVR 2 cu noua sa emisiune „Nu există nu se poate!”. Vedeta a ținut să facă anunțul pe pagina sa de Instagram: “De astăzi, mai sunt exact două săptămâni și ma întorc… acasă! Televiziunea unde pot spune că m-am născut în noua mea meserie ( mă pregăteam pe atunci să devin informatician) este cea în care am cunoscut sentimentul de familie atâția ani frumoși și buni. Ea a trecut prin vremuri complicate, eu la fel, acum ne regasim. Ce rămâne în suflet, nu se uita o viață.”

Fanii au fost foarte încântați de anunțul Andreei Marin și i-au scris numeroase mesaje de felicitare: “Mult succes , reveniți într-un loc binemeritat și pe care-l onorați cu profesionalitate și seriozitate!!”, “Succes, Andreea! Așteptăm să te revedem!”, ”Felicitari! Să fie de bun augur!”, au fost doar câteva dintre reacții.

Parteneri