Avertisment sumbru al unui celebru medic român: ”Ne așteaptă ce este mai rău”. Oamenii au înţeles greşit relaxarea!

foto: incont.stirileprotv.ro

Managerul Spitalului Victor Babeş din Bucureşti – dr. Emilian Imbri este de părere că semnalul de relaxare a fost înțeles greșit dă o bună parte din populație. ”Ne așteaptă ce este mai rău”, spune medicul.

„S-a dat un semnal de relaxare care s-a înţeles greşit de către o bună parte din populaţie. Faptul că nu mai sunt amenzi, că nu mai există sancţiuni a determinat o bună parte din tineri şi asta mă sperie cel mai tare, că tinerii păreau cei mai responsabili, au ieşit fără să mai respecte nicio restricţie vizavi de mască şi de distanţă”, a declarat managerul Spitalului Victor Babeş din Bucureşti, dr. Emilian Imbri.

„Ne aşteaptă ce este mai rău. Suntem două categorii, persoane care au făcut această boală şi persoane care încă nu au făcut această boală. Şi cei care au făcut vor avea această imunitate care nu ştim pentru cât timp îi va proteja. Persoane care nu au făcut riscă să se încadreze în rândul celor care vor face. Poţi să mergi în zona de risc sau de deces sau poţi să mergi în zona cealaltă în care treci cu bine peste această boală” a mai spus medicul, potrivit Realitatea.

Parteneri