Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta: ” În sistemul de sănătate este nevoie mai mult ca niciodată de psihologi”

Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București, trage un semnal de alarmă: în sistemul de sănătate este nevoie mai mult ca niciodată de psihologi care ar trebui să se ocupe și să consilieze familiile celor care pierd pe cineva din cauza COVID, mai ales dacă mai mulți membri au fost bolnavi. Medicul spune că apar sentimente de vinovăție și depresii ce pot crea la un moment dat chiar false simptomatologii de COVID.

„Cele mai multe reacții negative la adresa personalului medical nu vin din partea pacienților, ci din partea aparținătorilor, care nu înțeleg dificultatea activității și a nivelului de efort care se face”, a spus la Digi24 dr. Beatrice Mahler, în condițiile în care spitalul său s-a confruntat în urmă cu câteva zile cu o situație neplăcută din cauza rudelor furioase ale unui pacient tânăr care a murit de COVID.

Sicriul pleacă închis, familia nu mai poate să-l vadă pe cel drag

„Din păcate, de COVID se moare și din păcate, procedura este extrem de strictă și de riguroasă, pentru că practic, o singură persoană din familie poate să intre să identifice persoana decedată și asta, cu echipament complet de protecție, după care sicriul se închide și practic, familia nu mai poate să îl vadă pe cel drag”, a explicat Beatrice Mahler.

„Și aici intervine încă o traumă pentru familie și un moment extrem de emoționat și de dur, la care nu se așteaptă. Face parte din tabloul pe care îl trăiesc familiile celor care trec prin această experiență”, spune managerul de la „Marius Nasta”.

Practic, poate să vină salvarea, să-ți ia pe cineva de acasă și tu să nu-l mai vezi niciodată, pentru că nu poți să-l vizitezi la spital, iar protocolul cere ca sicriul să plece închis, a confirmat Beatrice Mahler. Ea a precizat că există și situația în care dacă o persoană din familie solicită să vadă un pacient în stare critică, acest lucru este permis, însă persoana respectivă trebuie să treacă prin toate procedurle de echipare și dezechipare.

Sentimentul de vinovăție și psihoza COVID

Dar dramele unei familii care pierde pe cineva din cauza COVID nu se opresc aici. „Acolo unde întreaga familie se îmbolnăvește și cu toții trec prin această experiență, iar unii dintre ei fac forme mai ușoare, dar dau celor mai în vârstă acest virus și aceștia vor dezvolta o formă severă, drama familiei se amplifică, pentru că trăiești o lungă perioadă de timp cu sentimentul de vinovăție că cineva drag s-a îmbolnăvit din cauza ta”, a arătat Beatrice Mahler.

„Avem nevoie de psihologi pentru aceste persoane, avem nevoie de ei într-un mod în care n-am avut nevoie până acum în sistemul de sănătate, dar cred că ajutorul ar trebui să meargă un pic dincolo de spital. Ei își trăiesc drama, vin să-l ia pe cel drag și merg acasă. Și acasă ar trebui ajutați și consiliați și supravegheați”, a subliniat managerul.

Ea a povestit că sunt tot mai dese situațiile în care aparținătorii încep să dezvolte adevărate psihoze.

„Avem tot mai multe persoane care ajung să fie pacienți cu suspiciune de infecție, care vin pentru testare pentru că au pierdut pe cineva drag. De cele mai multe ori ei sunt negativi, dar dezvoltă o simptomatologie COVID-like, aș putea să spun, adică li se pare că se îmbolnăvesc, că au probleme, că îi doare capul. Și toate aceste simptome pot să apară și pe o stare de depresie, secundară pierderii cuiva drag”, a explicat medicul.

Beatrice Mahler: Mă aștept la o creștere a cazurilor, este un val din cauza nerespectării regulilor

În spitalele din București nu mai sunt locuri în terapie intensivă pentru bolnavii COVID, iar în secțiile care nu deservesc pacientul critic numărul de locuri este foarte mic și eliberarea locului înseamnă ocuparea lui în câteva ore. Un bilanț de 2.000 de cazuri noi pe zi era de așteptat, spune Beatrice Mahler, dacă ne uităm la ultima săptămână în care am văzut un trend progresiv crescător și dacă raportăm cu aceeași zi a săptămânii trecute și cu numărul de teste efectuate. E o creștere undeva între 20 și 30 la sută. Este efectul măsurilor de relaxare, al începerii școlilor, al modului, de fapt, în care se respectă regulile, consideră managerul Institutului „Marius Nasta”.

„Pentru perioada următoare va rămâne aceeași tendință, de creștere cu 20-30 la sută, și mă aștept la o creștere a numărului de cazuri, pentru că nu înțelegem că regulile se respectă. Ne așteptăm să vorbim de un val doi și întrebarea care e pe buzele tuturor este dacă am intrat în valul doi. Eu cred că vorbim de un val secundar nerespectării regulilor, pentru că relaxarea s-a produs în toată Europa și consecința relaxării o vedem în creșterea numărului de cazuri în multe țări din Uniunea Europeană”, a arătat Beatrice Mahler.

Parteneri