BREAKING NEWS. Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România. Cum se vor desfășura slujbele de Înviere

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă sâmbătă seara în ţară, pentru a 12-a oară consecutiv, cu un avion special, de către o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

La Catedrala Patriarhală, Lumina Sfântă va fi dusă de delegaţia Patriarhiei Române, unde va fi primită de Patriarhul BOR, Daniel.

De pe Aeroportul “Henri Coandă”, cu acelaşi avion, Lumina Sfântă va fi dusă la Iaşi, şi cu un alt avion la Sibiu, Cluj Napoca, Timişoara şi Baia Mare, potrivit stirileprotv.ro.

Cum se vor desfășura slujbele de Înviere din țară

Potrivit acordului BOR – MAI, slujbele religioase din noaptea de Înviere se vor oficia cu respectarea îndrumărilor Bisericii Ortodoxe Române şi a prevederilor din ordonanţele militare privind reuniunile publice şi distanţarea fizică fără participarea credincioşilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcaşurilor de cult.

Zeci de mii de polițiști pe străzi de Paște, pentru a asigura respectarea restricțiilor

Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum 5 voluntari, sâmbătă, începând cu ora 20,00. Clericii din fiecare parohie, ajutaţi de un număr de maximum 5 voluntari cu echipament de protecţie (mască şi mănuşi), în calitate de organizatori, vor asigura distribuirea Paştilor sau a Sfintei Lumini, respectând reglementările prevăzute în ordonanţele militare, având asupra lor cartea de identitate şi, ca semn distinctiv, banderolă albă pe braţ, precum şi un ecuson cu date de identificare, ştampilat de parohie.

Credincioşii vor primi Paştile sau Sfânta Lumină din pragul casei ori de la fereastră, fără a ieşi în stradă, iar în zona locuinţelor multifamiliale acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de Asociaţia de proprietari sau de chiriaşi, care va purta echipament de protecţie (mască şi mănuşi).

De asemenea, în spitalele unde nu există preot de caritate, cadrele MAI aflate în misiune în noaptea de Înviere vor distribui Sfânta Lumină acestor unităţi, precum şi centrelor sociale şi celor de carantină.

Pâinea în formă de prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paşti (sfinţită joi, 16 aprilie), a fost distribuită la domiciliul credincioşilor din toate parohiile de către personalul clerical şi voluntarii din parohie, vineri şi sâmbătă, în intervalul orar 8,00 – 17,00, şi în prima zi de Paşti, între orele 6,00 – 12,00, la solicitarea credincioşilor.

La slujba din Ierusalim nu au participat credincioși

Lumina Sfântă de la Ierusalim a coborât sâmbătă, în jurul orei 13,50, fiind împărţită apoi credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea, într-o ceremonie restrânsă, fără participarea credincioşilor.

Tot în condiţii excepţionale impuse de pandemie, Lumina Sfântă a fost distribuită către delegaţii Bisericilor Ortodoxe. Aceştia nu au coborât din aeronave, ci au aşteptat să primească Lumina adusă de la Mormânt prin intermediari într-un convoi special însoţit de poliţie şi armată.

Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhim. Teofil Anăstăsoaie, a dus Sfânta Lumină de la Biserica Sfântului Mormânt delegaţiei conduse de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

Ce reprezintă Lumina Sfântă

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.

Parteneri