Care sunt cele șase orașe din România care vor intra în carantină

Orașele Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Cugir, Abrud și comuna Ciugud vor intra în carantină din cauza numărului mare de persoane infectate raportate la mia de locuitori. Măsura va intra în vigoare în noaptea de luni spre marți.

Care sunt măsurile obligatorii impuse

Măsurile obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zonele menționate, au fost stabilite prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență. În interiorul celor șase localități vor fi limitate deplasările, vor fi interzise numeroase activități economice, culturale și va fi necesară declarația pe propria răspundere.

Intrarea și ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere va fi strict interzisă.

De asemenea, circulația și staționarea în spații publice a persoanelor va fi interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza Declarației pe proprie răspundere (Anexă), legitimație de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.

Citeste si: Austria în carantină la nivel naţional de marţi până la 6 decembrie

Măsura va fi în vigoare pentru o perioadă de 14 zile

Un număr mare de activități economice vor fi suspendate, mai puțin munca agenților economici care comercializează produse alimentare, farmacii, curățătorii, magazinele care comercializează hrană pentru animalele de companie precum și cele care comercializează produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, în sistem livrare la domiciliu.

Sursa: Mediafax

Parteneri