Ce se întâmplă după 15 mai? Iohannis a anunţat când renunţăm la măşti şi când putem ieşi fără declaraţii pe proprie răspundere

Miercuri, la Cotroceni, a avut loc o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei de COVID-19. La şedinţă au participat Klaus Iohannis, Ludovic Orban, Nelu Tătaru, Marcel Vela şi Raed Arafat.

Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că purtarea măştii va deveni obligaţie. Oamenii vor purta mască în spaţiile publice închise şi transportul în comun. Şeful statului spune că s-ar putea renunţa la mască abia la anul, potrivit Mediafax.

Miercuri, Klaus Iohannis a avut o întâlnire cu premierul Ludovic Orban şi miniştrii pentru a dezvolta un nou plan de măsuri.

Cele mai importante declaraţii ale preşedintelui:

-Dragi români, aşa vom arată după 15 mai (n.red. preşedintele purta o mască de protecţia) în spaţiile publice închise şi atunci când vom folosi transportul public în comun.

-Am decis ca după 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi atunci când folosim transportul public. Această măsură nu este limitată în timp. Vom putea renunţa la mască, poate la anul, când pandemia va fi sub control.

-După data de 15 mai, vom renunţa la restrângerile care privesc persoanele. Nu vom prelungi restricţiile de deplasare. Vom putea să ne deplasăm în spaţiile publice fără a declara unde şi de ce mergem.

-Până pe 15 mai, toate restricţiile rămân în vigoare. Staţi în case. După această dată, vom renunţa la unele restricţii, dar viaţa nu va reveni complet la normal.

-Cum va arăta planul revenirii elevilor la şcoală, vom vedea când acest plan va fi elaborat. Să nu credem că totul va reveni la normal după 15 mai. Unele restricţii vor dispărea, altele vor rămâne la vigoare. Vom încerca să intrăm într-o nouă normalitate. Va trebui să găsim o modalitate de trai cu acest virus. Pe măsură ce interdicţiile impuse de autorităţi vor fi luate înapoi, răspunderea fiecăruia dintre noi va deveni mai mare.

-Cum vom avea mai multe date, vom comunica public.

Parteneri