Ce se va întâmpla după 15 mai. Guvernul ia în calcul patru scenarii

Autoritățile nu mai par foarte sigure de relaxarea restricțiilor luate împotriva răspândirii de COVID-19, odată cu data de 15 mai, dat fiind numărul mare de îmbolnăviri, dar și de decese din România. Guvernul are pregătite deja patru scenarii.

Cel care a anunțat prima dată relaxarea măsurilor a fost președintele Klaus Iohannis, dar acesta a spus că renunțarea la unele restricții se va face pe 15 mai dacă populația va continua până atunci să respecte regulile, dar și dacă numărul de îmbolnăviri și de decese va înregistra o scădere.

În această situație, autoritățile iau în calcul păstrarea stării de urgență, decretarea stării de alertă, dar și alte două variante, după cum a declarat premierul Ludovic Orban. Șeful Guvernului a anunțat că decizia va fi luată în perioada următoare.

Starea de urgență ar putea fi prelungită de autorități, potrivit premierului Ludovic Orban

„Noi avem în evaluare toate posibilitățile. De la prelungirea stării de urgență, instituirea stării de alertă, emiterea ordinului privitor la epidemie cu risc major și varianta în care nu va fi necesară nicio formă specială. Decizia o vom lua pe măsură ce ne apropiem de 15 mai și decizia va depinde de evoluția epidemiei. În cazul în care ne menținem pe trendul pe care suntem astăzi, ba chiar vom avea o reducere a numărului de persoane infectate, cu siguranță că vom lua deciziile în conformitate cu evoluția epidemiei. Deocamdată nu scoatem din calcul niciuna dintre variante. Sigur, există și varianta stării de alertă, care permite menținerea restricțiilor prin intermediul deciziilor care se iau la nivelul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, dar avem și alte variante. În funcție de evoluție, vom lua decizia”, a declarat Ludovic Orban, premierul României, potrivit Playtech.

Parteneri