Comisia Europeana a semnat pentru vaccin! În următoarea perioadă vor fi aduse 300 de milioane de doze

Lined up ampoules filled with a vaccine and a syringe in the foreground, 3d illustration.

Comisia Europeană a semnat primul contract pentru cumpărarea unui vaccin anti-coronavirus. Contractul a fost semnat cu compania farmaceutică AstraZeneca pentru achiziția a 300 de milioane de doze din vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat de această companie și aflat în acest moment în fază experimentală, relatează Agerpres.

Anterior semnării contractului, executivul european semnase un pre-acord de achiziție pentru acest vaccin. Comisia Europeană a mai încheiat pre-acorduri de achiziţie a unor vaccinuri împotriva COVID-19 cu companiile farmaceutice Sanofi, Johnson&Johnson, Curevac şi Moderna.

Este vorba de primul contract semnat de UE pentru cumpărarea unui potenţial vaccin împotriva noului coronavirus. Contractul prevede şi opţiunea cumpărării a 100 de milioane de doze suplimentare.

Dacă vaccinul se va dovedi a fi eficace şi sigur, dozele achiziţionate în baza acestui contract vor fi distribuite proporţional statelor membre ale UE în funcţie de populaţia fiecăreia.

Documentul semnat mai prevede că statele membre ale UE „pot despăgubi producătorul (AstraZeneca) în anumite condiţii” pentru a compensa „riscul ridicat” al procesului de dezvoltare a vaccinului. Dar purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene, remarcă agenţia EFE, nu au oferit joi la conferinţa de presă zilnică detalii despre aceste condiţii.

Vaccinul experimental dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford se află în prezent în faza a II-a din trei a testelor clinice, după ce a dat rezultate „promiţătoare” în prima fază a testelor.

Parteneri