Compania Disney va concedia peste 28.000 de oameni din parcurile din Statele Unite

Compania Disney va concedia 28.000 de angajaţi din parcurile tematice din Statele Unite, afectate de pandemie, iar 67% dintre aceştia vor fi lucrători cu jumătate de normă, informează CNN.Divizia de parcuri Disney are peste 100.000 de angajaţi.

Parcurile de distracţii ale Disney au fost închise peste tot în lume în primăvară, iar profitul companiei a scăzut cu 91% în primele trei luni ale anului 2020.

Josh D’Amaro, preşedintele Disney Parks, a spus că reducerea numărului de angajaţi este necesară din cauza „impactului prelungit” al coronavirusului asupra afacerii. Parcurile care au fost redeschise de curând funcţionează la capacitate limitată, în conformitate cu măsurile luate pentru prevenirea contaminării cu SRAS-CoV-2.

Concedieri masive la Disneyland

„Pe cât de dificilă este această decizie azi, credem că paşii pe care îi facem ne vor permite să avem o operare mai eficientă când vom reveni la normal”, a transmis D’Amaro.

El a adăugat că angajaţii Disney au fost „mereu cheia succesului nostru” şi compania este dispusă ca, în măsura în care va fi posibil, să le ofere oportunităţi pentru a reveni.Disney plănuia să redeschidă complexul din Anaheim pe 17 iulie, însă aceasta a fost amânată pentru o perioadă nedeterminată.

Disney World din Florida a fost de asemenea închis în martie, însă parcurile au fost redeschise, treptat, începând cu luna iulie, cu respectarea protocoalelor şi măsurilor sanitare.

Divizia de parcuri a Disney, care a generat peste 26 de miliarde de dolari în anul fiscal 2019, a fost afectată cel mai grav în al doilea trimestru al acestui an. Profitul de operare al segmentului a scăzut cu 58%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, şi Disney a raportat o pierdere de 1 miliard de dolari din profit.

Parteneri