Copii politicienilor angajați pe bani grei la stat. Ce funcții au și cum le-au obținut copiii

Continuăm astăzi să vă arătăm şi alţi copii de politicieni care şi-au găsit slujbe bine plătite la stat. Atunci când tata sau mama sunt parlamentari ori miniștri, automat, odraslele câştigă concursuri la instituţii publice ori sunt numite în funcţii de consilieri, unde nu se mai dă niciun fel de examen. Evident, atunci când îi întrebi, politicienii se jură că nu au nicio implicare iar copiii au obţinut posturile, pe bune. Urmăriţi un nou episod al campaniei Statul la Stat.

Laurenţiu Leoreanu, deputat PNL: Când te duci cu un măgar în târg şi îl prezinţi pe post de armăsar parcă îţi gâlgâie glasul, dar când ştii că ai un armăsar de rasă, ai cu ce te lăuda.

Armăsarul despre care vorbeşte deputatul PNL Laurenţiu Leoreanu este chiar fiul său, Alex. Lucrează la Ministerul Apărării Naţionale după ce, în trecut, a absolvit Academia Tehnică Militară. În luna aprilie a acestui an, după venirea PNL la guvernare, fiul parlamentarului a fost numit şi consilier în cadrul ministerului economiei.

Laurenţiu Leoreanu, deputat PNL: A fost solicitat pentru câteva ore, el nu este angajatul lor, este doar consultant, consilier cu câteva ore, el este, până la urmă, ofiţer inginer al MApN.

Tatăl, care este şi chestor al Camerei Deputaţilor, spune că nu are nicio legătură cu numirea copilului în noua poziţie şi se declară tare mândru de reuşita lui.

Laurenţiu Leoreanu, deputat PNL: Sigur că ştiam şi i-am spus că tinerii, indiferent de unde vin, dacă au valoare, au competenţă, au şcoală în spate, trebuie să fie promovaţi. Dacă cineva, din cei de acolo, cu care lucrează, spun că nu e bun, pleacă a doua zi acasă.

Iordache: „Şi copiii politicienilor trebuie să aibă un servici undeva, inclusiv la stat”
Delia Iordache este fiica fostului ministru al Justiţiei Florin Iordache, actual vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor din partea PSD. La începutul anului 2017, cu puţin înainte ca deputatul să fie numit în fruntea justiţiei, fata acestuia şi-a găsit un post chiar la Cancelaria Băncii Naţionale a României, după ce, anterior, lucrase în Ministerul Afacerilor Externe.

Florin Iordache, deputat PSD: Şi să spun… sau ce… mai mă întrebi ceva sau…?
Reporter: Da, întrebarea este cum a ajuns fiica dumneavostră să fie angajată la o instituţie a statului român?, dumneavostră fiind un politician român în funcţie, fiind deputat, dacă aţi avut vreo contribuţie în angajarea dânsei acolo.
Florin Iordache, deputat PSD: Nu. Răspunsul e nu.
Reporter: Cum s-a întâmplat?

Florin Iordache, deputat PSD: Şi copiii politicienilor trebuie să aibă, să lucreze undeva. Examenele sau modul în care anumite instituţii ale statului angajează este o chestiune transparentă.

Insistând să aflăm mai multe detalii despre angajarea ficei la BNR, Florin Iordache transformă imediat subiectul într-o chestiune personală şi devine iritat. Până la urmă, spune domnia sa, şi copiii politicienilor trebuie să aibă un serviciu, fie el şi la stat.

Reporter: Aţi ştiut de acest gest, de a merge la Banca Naţională, v-a cerut verun sfat?

Florin Iordache, deputat PSD: Bun, nu crezi că e prea mult?! Chestiunea personală, până la urmă e o chestiune personală. Copilul…, nu am cum să nu spun cu copilul meu, ar fi culmea să spun că nu discut, dar repet, procedura şi angajarea, şi copiii politicienilor trebuie să aibă un servici undeva… Inclusiv la stat. Păi, trebuie să aibă un servici, nu? Da, mulţumesc…

Reporter: Bine, mulţumesc domnule Iordache… Nu, dar nu înţeleg de ce vă supăraţi?

Ciolacu: „Nu m-a dus capul să o pun nici şefă la aeroport, nici manager de spital. ICR este tocmai potrivit stilului ei”

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu are o nepoată. Andreea pe numele ei. În primăvara acestui an nepoata a fost numită, din senin, consilier al preşedintelui Institutului Cultural Român, numire care, potrivit legii, nu presupune un examen. Presa a relatat că, din acestă poziţie, nepoata liderului PSD a fost detaşată la un compartiment din instituţie numit Serviciul Marile Programe. Evident, tot fără examen.

Reporter: Nu are nicio legătură cu faptul că cel care conduce astăzi ICR este apropiat al lui Călin Popescu Tăriceanu şi PSD şi ALDE ar putea face o alianţă?
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD: Vă rog frumos. Am făcut alianţă cu domnul Tăriceanu ca să îmi angajez nepoata care a terminat regia artă fotografică şi care are nenumărate premii câştigate în străinătate, nu în România…

În plus, şeful PSD, spune că Institutul Cultural Român este un loc care i se potriveşte de minune nepoatei, ea fiind totuşi… o artistă.

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD: Nu m-a dus capul să o pun nici şefă la aeroport, nici manager de spital cioclu. Andreea, nepoata mea, în afară că este nepoata mea şi consider că este un copil deosebit, a terminat regia, artă fotografică cu nota 10 şi cred că o zonă cum este ICR-ul este tocmai potrivită stilului ei şi felului ei de a fi.

Țuțuianu: „Nu i-a creat nimeni niciun avantaj, îşi merită pe deplin postul pe care îl ocupă”
Ruxandra Ţuţuianu este fiica senatorului Adrian Ţuţuianu, fost membru PSD, fost ministru al Apărării şi fost preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. De câţiva ani este angajată la Primăria Capitalei pe postul de consilier juridic. A ieşit din anonimat după ce a scris pe un site de socializare că, cei care protestează în Piata Victoriei, împotriva legilor justiţiei, sunt ca nişte „oi” şi îi este „scârbă” de atitudinea lor. Tatăl ei susţine că nu are nicio legătură cu obţinerea slujbei de la Primărie.

Adrian Tuţuianu, senator neafiliat: Fiica mea este absolventa Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, cu rezultate excelente. A urmat un master în străinătate la Bruxelles pe diplomaţie, protocol şi relaţii internaţionale. A susţinut un concurs în urmă cu câţiva ani, în urma căruia ocupă un post de execuţie într-o instituţie publică. Nu este nimic special, nu i-a creat nimeni niciun avantaj, îşi merită pe deplin postul pe care îl ocupă.

În funcţie, atât timp cât a rezistat şi partidul la guvernare

Lista este completată de Andreea Arcan Apostol, fiica senatorului PSD Emilia Arcan. În mai 2017, la doar patru luni de la preluarea guvernării de către PSD, fata parlamentarului a fost numită direct vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. A rezistat în funcţie atâta timp cât a rezistat şi partidul la guvernare, fiind înlocuită de liberali. Senatorul Emilia Arcan nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere.

Parteneri