Coronavirus / A fost publicat GHIDUL COMPLET pentru prevenţia şi tratamentul COVID-19

Ghidul publicat de Mediafax include sfaturi pentru organizarea spitalelor, protocoale de protejare a cadrelor medicale şi rezultatele tratamentelor încercate în China. Documentul poate fi de ajutor eroilor României, medicii, asistentele şi infirmierii care luptă “fără arme” împotriva unui duşman invizibil.

Puşi în faţa unei pandemii care mătură întreg globul şi a îmbolnăvit peste 500.000 de oameni, avem puţine certitudini. Una din ele este că în ţara în care a început totul, China, lucrurile încep să revină la normal.

Poate te întrebi cum au reuşit să scape de virus şi ce lecţii au învăţat. La solicitarea Mediafax, autorităţile de la Beijing au pus la dispoziţie spitalelor din România Ghidul pentru prevenţia şi tratamentul COVID-19. Documentul include sfaturi pentru organizarea zonelor de triaj din spitale, criterii de screening pentru bolnavi, protocoale de protejare a cadrelor medicale şi, mai ales, tratamentele pe care le-au încercat spitalele din China.

Publicăm acest Ghid în speranţa că va fi de ajutor eroilor din prima linie de luptă cu coronavirusul, adică medicii, asistentele şi infirmierii din unităţile medicale de pe întreg teritoriul României. Suntem alături de voi!

Descarcă ghidul aici

Parteneri