Criminaliștii au realizat portretul robot al tinerei arse în Giurgiu! Nu a fost identificată nici până la această oră

Criminaliștii au întocmit portretul-robot al tinerei ucise și incendiate într-un geamantan, în Giurgiu. Autoritățile fac apel la populație și îi roagă pe cei care o recunosc să sune imediat la 112.

Tânăra găsită arzând într-un geamantan de pe marginea unui drum din Giurgiu nu a fost identificată nici până la această oră. Legiștii au reușit, totuși, să îi reconstruiască acesteia fața și să profileze un portret-robor, în speranța că cineva o va recunoaște și va putea furniza identitatea acesteia.

De asemenea, au fost aflate și principalele semnalmente ale victimei. Potrivit specialiștilor criminaliști, tânăra moartă din Girugiu ar fi avut între 20-30 de ani, în jur de 1,60-1,65 m înălțime, aproximativ 50-55 de kilograme. Conform datelor furnizate de poliție, fata avea părul șaten, drept, de lungime medie.

Persoanele care o recunosc sunt rugate să sune iemdiat la numărul unic de urgență 112 și să furnizeze toate informațiile pe care le dețin.

A fost transmisă chiar și culoarea geamantanului în care fata a fost arsă, respectiv mov. În urma autopsiei, s-a stabilit că, înainte de a-și da ultima suflare, tânăra fusese lovită cu un obiect tăietor în zona capului.

Până la acest moment, anchetatorii urmărestc stabilirea identității victimei, însă pistele sunt foarte puține, motiv pentru care identificarea victimei ar putea fi un pas mare în desfășurarea investigării cazului.

Parteneri