Cum a devenit Spania unul dintre epicentrele pandemiei de coronavirus

Foto: France24

Vremea caldă, meciurile de fotbalul din Liga Campionilor, 8 martie, case de pe plajă şi cultura cafenelelor sunt doar câţiva dintre factorii care au contribuit la răspândirea noului coronavirus în sudul Europei, relatează Mediafax.

Peste 5.000 de persoane au murit de la izbucnirea focarului de COVID-19 în Spania, una dintre ţările cele mai afectate de pandemie. Ţara a înregistrat peste 54.000 de cazuri active şi numărul infecţiilor continuă să crească.

Pe 19 februarie, aproape 3.000 de fani ai clubului de fotbal FC Valencia au călătorit din Spania la Milano pentru a-şi urmări meciul pe care echipa lor favorită l-a disputat împotriva Atalantei în Liga Campionilor. Aproape 40.000 de italieni au asistat în tribune la această partidă, mulţi dintre ei din Bergamo şi oraşele din jur.

Primarul din Bergamo, Giorgio Gori, spune că acel moment a contribuit cu siguranţă la rspândirea virusului.

De asemenea, epidemiologul Francesco Le Foche este de aceeaşi părere. „Este probabil să fi existat mai mulţi declanşatori şi catalizatori majori pentru răspândirea virusului, iar partida Atalanta-Valencia ar fi putut foarte bine să fie unul dintre ei”, a declarat Le Foche pentru Corriere dello Sport:.

La două zile după meciul de la Milano a fost confirmat primul caz în Italia, iar pe 27 februarie, un purtător de cuvânt al departamentului de sănătate din regiunea Valencia a confirmat pentru CNN şase cazuri de infecţie cu noul coronavirus din oraş.

Trei zile mai târziu, un bărbat portughez care a vizitat Valencia a fost confirmat pozitiv după ce s-a întors acasă.

La scurt timp după aceea, clubul de fotbal din Valencia va raporta că peste o treime dintre jucătorii şi personalul lor erau infectaţi cu noul virus.

În prima săptămână a lunii martie, ministerul spaniol al sănătăţii a interzis organizarea evenimentelor sportive de amploare cu public, dar în alte privinţe, viaţa în Spania a continuat la fel.

Barurile şi cafenelele erau deschise, iar vremea caldă i-a determinat pe spanioli să iasă în spaţii comune.

Mai mult, pe 8 martie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, zeci de mii de spanioli au ieşit pe străzi pentru a sărbători, inclusiv peste 120.000 la Madrid.

Săptămâna următoare, guvernul a început să ia nou măsuri şi a decis închiderea şcolilor şi universităţilor din Madrid începând cu 11 martie, dar acest lucru nu a avut efectul aşteptat.

Sute de mii de studenţi şi elevi s-au bucurat de o vacanţă bruscă şi neaşteptată şi au părăsit Capitala. De asemenea mulţi madrileni au decis să plece spre locuinţele lor de vacanţă, de teama unor măsuri mai stricte.

Analiştii spun că toate aceste evenimente sau decizii luate autorităţi au făcut ca virusul să se împrăştie mult mai repede în mai multe părţi ale Spaniei, decât în Italia, unde pare a fi concentrat în zona de nord a ţării.

Parteneri