Curtea de Apel București a respins cele 52 de apeluri împotriva validării mandatului lui Nicușor Dan

Decizie in cazul lui Nicusor Dan. Curtea de Apel Bucuresti a respins cele 52 de apeluri formulate impotriva validarii mandatului lui Nicusor Dan, astfel ca noul primar al Capitalei poate fi investit in noua functie.

Noul primar ar putea fi investit in cursul zilei de joi, potrivit echipei lui Nicusor Dan.

Nicusor Dan: “Un simplu mod de a trage de timp”

„E un simplu mod de a trage de timp pentru instalarea mea ca primar al Bucurestiului. Am vazut toate cele 52 de apeluri, pentru ca evident sunt vizat in acest dosar, si nu exista niciun fel de proba. Se face trimitere la articole din ziar care spun tot felul de lucruri. Deci actiunile acestea nu au nicio baza”, a declarat Nicusor Dan B1 TV.

„Eu sper ca procesul in instanta in care se vor judeca cele 52 de apeluri va avea loc maine (luni – n.r.) la amiaza, la ora 12.00 la Curtea de Apel, si sunt convins ca rezultatul va fi cel normal, firesc la o luna de la alegeri. Validarea va fi probabil joi, vineri, saptamana aceasta care urmeaza. E o oarecare confuzie, pentru ca multa lume are impresia ca eu sunt primar de o luna de zile, cand nu am avut niciun fel de atributii. Conform legii, primarul in functie este cel care a fost ales in 2016, Gabriela Firea si o sa fie pana joi, vineri, cand o sa fiu instalat. Deci responsabilitatea pe tot ce se intampla in Bucuresti ii revine pana atunci”.

Ce a facut Nicusor Dan in aceasa luna in care nu a putut sa isi preia mandatul

„Nu stiam ca o sa dureze asa de mult. Credeam ca o sa dureze cum a fost in 2016, doua saptamani, doua saptamani si jumatate. Am evitat sa deschid conflicte mediatice si sa ma duc sa vorbesc cu subordonati din Primarie cand, asa cum am spus, legal era alt primar. In schimb, m-am ocupat de tot ce inseamna relatia cu alte autoritati de care activitatea primarului general depinde. M-am intalnit cu toate persoanele implicate in criza medicala, incepand cu ministrul Sanatatii, cu DSP, cu domnul Arafat, cu cei de la DSU. M-am intalnit cu ministrul Transporturilor, m-am intalnit cu ministrul de Finante. Deci am pregatit toate acele lucruri care nu aveau contact direct cu Primaria Capitalei si sunt gata sa preiau mandatul”, a mai spus Nicusor Dan.

Gabriela Firea a postat pe Facebook o fotografie cu ea in biroul de la Primarie si un scurt text, in limba engleza, in care afirma ca inca munceste si ca este „ca otelul”. „Sunt inca aici”, scrie Firea, adaugand: „Si imi place”.

Parteneri