Doctorul Adrian Marinescu a transmis care este de fapt numărul bolnavilor de coronavirus: “Testarea nu este suficient de mare”

Adrian Marinescu, medic la Spitalul ”Matei Bals” din Bucuresti spune ca anchetele epidemiologice se deruleaza cu dificultate, iar testarea nu este suficient de mare.

„Ca peste tot in lume, in raport cu numarul celor care sunt diagnosticati prin teste, e diferenta foarte mare.

Intotdeauna, numarul real este categoric mai mare. Daca avem 1.400 sau 1.300 de cazuri intr-o zi, cu siguranta, ca avem un numar ce poate fi de zece ori mai mare, aproximativ vorbind, si e clar ca dintre acestia, multi sunt asimptomatici. Testarea extinsa este solutia, cu conditia ca, in urma testarii, sa fie facuta si izolarea”, a declarat medicul Adrian Marinescu.

Medicul a vorbit si despre focarele din spitale

Doctorul mai spune ca unele cadre medicale nu au invatat inca suficient din ”greselile trecutului” si nu sunt atente pe cat ar trebui. ”Sunt focarele de cafea, eu asa le numesc”

”S-a invatat partial din greselile trecutului, adica unii au invatat, iar cei care nu au invatat o patesc. E un virus care se transmite foarte usor si trebuie sa fii foarte atent, din pacate, unii nu sunt, asta e problema.”, mai spune medicul.

Adrian Marinescu declara ca unul dintre motivele pentru care apar focare in spitale este acela ca nu se actioneaza pe moment si ca personalul medical nu este testat suficient.

”Cand vorbim de spitale care trateaza pacienti cu Covid riscul exista oricum, iar de la primele cazurile ar trebui sa se actioneze atunci, pe moment, sa fie izolate. De o obicei nu se intampla asa si atunci nefacandu-se testarea destul de des, cazurile izolate se transforma in focare, mai mici sau mai mari. Interventia ar trebui sa fie rapida si asta inseamna ca personalul medical ar trebui testat mai des. Sunt cateva reguli: oricine e simptomatic se testeaza, de obicei cand iesi din tura ar trebui sa fii testat, cand te intorci din concediu, sau aleator, cand se fac anumite anchete epidemiologice.”

Parteneri