DRAMĂ! O tânără de 22 de ani și-a tăiat mâna pentru a primi asigurarea în valoare de 400.000 de euro. Ce s-a întâmplat

O tânără de 22 de ani din Slovenia a fost condamnată vineri la doi ani de închisoare. Ea și-a tăiat mâna cu un fierăstrău circular în speranţa de a intra în posesia unei sume asigurate de aproape 400.000 de euro, relatează sâmbătă AFP care citează agenţia de presă STA.

Partenerul tinerei, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat la trei ani de închisoare de o instanţă din Ljubljana pentru că a determinat-o să recurgă la acest gest, transmite Agerpres.

Julija Adlesic, care a rămas fără mână după ce şi-a secţionat-o complet la încheietură, a fost acuzată că a înscenat, împreună cu trei complici, un accident pentru a primi despăgubiri de 380.000 de euro şi 3.000 de euro pe lună până la sfârşitul vieţii, potrivit poliţiei.

Anterior, grupul contractase asigurări cu cinci companii diferite. Julija Adlesic a fost transportată de complicii ei la spital fără mâna tăiată, grupul având intenţia fermă de a intra în posesia cele mai mari indemnizaţii pentru invaliditate permanentă, a indicat poliţia.

Însă, mâna a fost recuperată la timp şi cusută la loc, într-un spital din Ljubljana.

Salariul mediu în Slovenia este de aproximativ 1.000 de euro.

Parteneri