Expert german: Europa, aproape de “imunizarea de turmă”. Câţi oameni au deja anticorpi

  • Un studiu efectuat pe un oraşel german, transpus la nivel macro, arată că până la
  • 15% din populaţia Europei ar putea fi imunizată împotriva COVID-19
  • Pentru ca virusul să dispară este nevoie ca 60-70% din oameni să devină imuni
  • Unele state au adoptat iniţial strategia imunizării de turmă

Până la 15% dintre oamenii din Gengelt, oraş din vestul Germaniei, de la graniţa cu Franţa, ar fi dezvoltat deja anticorpi împotriva COVID-19. Este un semn că imunizarea populaţiei din vestul Europei se petrece, arată un studiu efectuat la Universitatea din Bonn, relatează Mediafax.

Gengelt, unul dintre oraşele puternic lovite de epidemia de COVID, în ciuda faptului că are o populaţiei relativ mică, de circa 12.000 locuitori, a fost subiect de studiu. Epidemiologii au descoperit că 15% dintre oamenii de acolo s-au infectat şi au dezvoltat anticorpi.

Dacă 15% din populaţia Germaniei ar deveni imună la COVID-19, rata mortalităţii ar ajunge la 0.37%, scrie Daily Mail.

Profesorul Hendrik Streeck, virusolog cu experienţă, spune că acesta este un semn bun care va conduce la ridicarea restricţiilor.

“O relaxare graduală a restricţiilor devine posibilă”, a afirmat el.

Rezultatele iniţiale ale studiului efectuat la Gengelt arată că 2% din populaţie mai este în prezent infectată cu coronavirus, iar 14% imunizată.

Gunther Hartmann, de asemenea profesor epidemiolog, a spus: “Acel 15% nu e chiar atât de departe 60% aşa cum vi se pare la prima vedere. Cu 60-70% imuni, virusul va dispărea complet, iar bătrânii nu vor mai fi în pericol”.

Parteneri