Focar de coronavirus la Galați! O secție a Spitalului Județean de Urgență a fost închisă după ce 24 de cadre medicale au fost confirmați pozitiv

O secție a Spitalului Județean de Urgență Galați a fost închisă ca urmare a izbucnirii unui focar de COVID-19 în rândul cadrelor medicale care, potrivit șefei ATI, se simt epuizate și au nevoie de ajutor medical pentru a face față situației din spital.

24 de angajați ai spitalului au fost confirmați pozitiv la testul pentru COVID-19.
Medicii şi asistentele care s-au infectat au fost transferaţi la alte unităţi medicale din oraşul Galaţi pentru tratament.Potrivit datelor furnizate de conducerea unităţii medicale, la solicitarea Mediafax, luni, 24 de angajați au fost confirmați pozitiv la testul pentru depistarea infecţiei. Cel puţin nouă pacienţi ai spitalului au fost şi ei infectaţi.

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la Secţia Medicală 2, care a fost închisă pentru realizarea dezinfecţiei.Medicii şi asistentele care s-au infectat au fost transferaţi la alte unităţi medicale din oraşul Galaţi pentru tratament.

Şefa secţiei ATI a postat un mesaj pe Facebook în care vorbeşte despre epuizarea psihică şi fizică a cadrelor medicale de la această secţie.Medicul Corina Manole scrie că, după încheierea unei ture la ATI Covid, cadrele medicale au nevoie de perfuzii şi oxigen.

„Azi voi scrie, din nou, despre NOI, ATI Judeţean. Obosiţi, epuizaţi, resemnaţi… Calul de povară al judeţului, la care unii se uită să vadă cât poate să mai ducă şi îi mai pun în cârcă. Azi despre Oameni, care după încheierea unei ture la ATI COVID, au nevoie de perfuzii şi oxigen ca să poată să o ia de la capăt. Oameni care s-au străduit să rămână sănătoşi pentru a putea trata cazurile critice din tot judeţul. Acum, vă spun că am obosit şi suntem dezamăgiţi. Ne-am făcut şi ne vom face datoria în continuare, până când vom mai putea… Dar obosiţi psihic, epuizați fizic, resemnaţi. Singura Secţie ATI funcţională permanent din Judeţul Galaţi”, a scris, pe Facebook, Corina Manole, şeful Secţiei ATI a Spitalului Judeţean Galaţi.

Primele cazuri de infectare de la Spitalul Judeţean Galaţi au apărut săptămâna trecută. Atunci 10 cadre medicale au aflat că au COVID-19. Pe lista iniţială se aflau un medic rezident, şapte asistente şi două îngrijitoare de la secţiile Oncologie, Urologie, Cardiologie şi de la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Parteneri