Furia naturii! Grindina și ploile torențiale au lovit mai multe zone din țară

Ploi scurte, însoţite de grindină şi vânt puternic au continuat să lovească diferite zone din ţară şi au lăsat în urmă numeroase pagube.

În unele locuri, s-a depus un strat considerabil de gheaţă, iar în altele apa a inundat străzile şi gospodăriile oamenilor.

În Suceava, din cauza ploilor, reprezentanții ISU au primit mai multe apeluri: locuitorii din cartierul Ițcani, de exemplu, au avut nevoie de ajutor după ce curțile le-au fost umplute cu gheață.

În plus, vântul puternic care a însoțit ploaia a doborât mai mulți copaci ce au blocat traficul până la sosirea pompierilor care au îndepărtat arborii căzuți.O ploaie torențială a inundat mai multe gospodării și din comuna Moroeni, în județul Dâmbovița.

Gheața nu a speriat turiștii

Sătenii spun că de câte ori plouă mai tare, curţile lor se umplu cu apa venită de pe dealurile din apropiere.Pompierii au intervenit cu mai multe motopompe și au evacuat în cele din urmă apa care a dat năvală în gospodării.

Și tot în nordul județului Dâmbovița, dar în zona de munte, a căzut grindină.

Nici ploaia, nici gheața nu i-au speriat însă pe turiștii veniți să se bucure de priveliștile de la înălțime.

Parteneri