Ilie Năstase a povestit despre o întâmplare despre Elena Ceaușescu: ”Era o femeie cu batic în cap, rezemată de perete”

Ilie Năstase, 73 de ani, a acordat un interviu-eveniment pentru Gazeta Sporturilor în care a abordat diferite subiecte controversate din timpul carierei sale de jucător.

Ilie Năstase a povestit o întâmplare după finala de Cupa Davis pierdută de România în 1972, cu Statele Unite, 3-2 la București.
Atunci, „Nasty” nu a avut una dintre cele mai bune prestații. S-a zvonit că a fost foarte obosit, că a stat prin baruri și chiar că ar fi vândut meciul americanilor. După înfrângere, a urmat întâlnirea cu dictatorul Nicolae Ceaușescu și soția sa Elena, cei despre care se zvoneau că ar putea să ceară pedepsirea lui Năstase. Iată ce spune Năstase:

– Sunt tot felul de legende pe marginea acelui meci cu americanii. Că erați certat cu Țiriac, că nu v-ați omorât cu firea.
– Asta este o mare tâmpenie că am vândut meciul. Dar Țiriac era supărat pe mine. Și avea dreptate.

– Cum a reacționat Ceaușescu?

– A respectat protocolul. Ne-a primit după finală, pe noi și pe americani. Eu mi-am cerut scuze că nu pot să stau prea mult, am ciocnit un pahar și am plecat, că aveam avion spre Barcelona. Unde, la o săptămână distanță, aveam să-l bat pe Smith. Ca să vezi cum e viața!

– E adevărată povestea aia cu Tovarășa care v-a abordat atunci? Pare neverosimil.

– Da. Când să ies din sediul CC (n. red, Comitetul Central al PCR) era o femeie cu batic pe cap, stătea, așa, rezemată de un perete.

– Nu ați recunoscut-o?

– Când m-am apropiat, da. „Măi flăcău, unde te grăbești așa? Ia vino să vorbim puțin!”. „Sărut mâna, doamnă!” Eu îi răspund că am avion spre Barcelona. „Uite, s-au auzit zvonuri că ai vândut meciul americanilor. Dar noi nu credem așa ceva. Tu du-te liniștit că n-o să-ți facă nimeni nimic”.

Parteneri