Impresarul Radu Musetescu are din nou mari probleme cu legea, după ce a tras țeapă mai multor companii

Impresarul violator Radu Mușetescu are din nou probleme cu legea, fiind acuzat că a tras țeapă unei companii de credite financiare.

Pușcăriașul Mușetescu este citat luni în fața magistraților de la Judecătoria Cornetu, într-un dosar de executare silită deschis de un executor judecătoresc, la solicitarea unor recuperatori de credite, pentru că a „uitat” să-și achitele datoriile. Acesta nu este singurul proces pe care impresarul violator îl are pe rolul instanțelor de judecată. Într-un alt dosar, Mușetescu a cerut revizuirea, încercând din răsputeri să iasă înainte de termen din puşcărie.

Reprezentanţii colegiului respectiv l-au acuzat pe impresar că a încasat câteva mii de euro în numele Antoniei, pentru ca artista să cânte la un bal al bobocilor. Conform anchetatorilor, fapta a avut loc în urmă cu aproximativ şapte ani, însă dosarul a ajuns abia în 2017 pe masa judecătorilor, iar Antonia a fost nevoită să dea explicaţii în acest caz, pentru a demonstra că nu a fost complicea escrocului.

În 2014, Radu Muşetescu a fost arestat, alături de un prieten, ambii fiind acuzaţi că au sechestrat şi violat două studente. În documentele de la dosar se menţiona faptul că percheziţia de la domiciliul lui Muşetescu s-a efectuat pentru “ridicarea de probe biologice, a prezervativelor folosite aruncate pe geam, respectiv lângă pat de către autori, a telefonului mobil în care sunt stocate înregistrările cu momente din actele sexuale întreţinute cu victimele”. Ulterior, Radu Muşetescu a fost condamnat la nouă ani de închisoare, în timp ce complicele său a primit 11 ani şi patru luni de pușcărie.

“E un tânăr cu mari probleme”

Muşetescu a susţinut ani la rând că ar fi fost PR-ul Aurei Urziceanu, însă îndrăgita artistă a declarat că nu a avut niciodată o relaţie profesională cu impresarul. „Nu am semnat niciun contract, niciodată! Nu este nici finul meu, nici nu i-am botezat copiii. A fost, este şi va rămâne un tânăr cu mari probleme, pe care bănuiesc că nu şi le va rezolva niciodată!”, a mărturisit Aura Urziceanu.

Parteneri