În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 3.130 de cazuri noi de persoane infectate

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.130 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 07.10.2020 (10:00) – 08.10.2020 (10:00) au fost raportate 44 de decese (28 bărbaţi şi 16 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Iaşi, Maramureş, Olt, Prahova, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 1 deces au fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 12 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.491. Dintre acestea, 607 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.598.262 de teste. Dintre acestea, 30.191 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.626 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.565 la cerere.

Pe teritoriul României, 13.325 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.989 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 25.603 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 9 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.865 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 2.421 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 4.385 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 593.137 de lei.

Bilanţul Coronavirus Ieri
Este record absolut în România în ceea ce priveşte epidemia de COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost diagnosticate 2.958 de cazuri, iar 82 de oameni au murit.

Una dintre persoanele decedate în ultimele 24 de ore este copil cu vârsta între 10 şi 19 ani, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În intervalul 06.10.2020 (10:00) – 07.10.2020 (10:00) au fost raportate 82 de decese (52 bărbaţi şi 30 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov şi Bucureşti.

Parteneri