Ironia Sorții! S-a vindecat de Hiv, primul om din lume , dar a murit de cancer

Ironia a sorții cum nu se putea mai mare: primul pacient din lume, despre care se știe că s-a vindecat de HIV a murit de cancer! Timothy Ray Brown a aflat că are virusul HIV în anul 1995. Ulterior, 11 ani mai târziu, s-a îmbolnăvit de leucemie.

Timothy Ray Brown, prima persoană vindecată de HIV, a murit ieri, în data de 29 septembrie. El a devenit un simbol al speranței pentru comunitatea HIV, prin intermediul rețelelor sociale și al interviurilor pe care le-a dat, până aproape de sfârșitul vieții sale, potrivitReuters.

Moartea i-a fost anunțată de partenerul său de viață

Trecerea sa în neființă a fost anunțată pe pagina lui de Facebook, de către partenerul său de viață, Tim Hoeffgen. El fusese externat din spital în urmă cu doar două luni și a murit acasă, în Palm Springs, California. „Cu mare tristețe anunț că Timothy a decedat … în această după-amiază înconjurat de mine și de prieteni, după o luptă de cinci luni cu leucemia”, a scris domnul Hoeffgen.

Istoria luptei lui Timothy Ray Brown cu boala

Domnul Brown a fost diagnosticat cu HIV în 1995 în timp ce locuia în capitala Germaniei, Berlin.

După 11 ani în care a trăit cu boala nemiloasă, bărbatul a mai primit o lovitură. În 2006 a fost diagnosticat și cu un tip de cancer de sânge cunoscut sub numele de leucemie mieloidă acută.

Cancerul l-a salvat, dar l-a și omorât în cele din urmă! Practic, cancerul a fost catalizatorul unui transplant de celule stem, la care pacientul s-a supus în anul 2008. Acesta i-a curățat corpul de virusul HIV, prin utilizarea unui tip de donator de sânge care era genetic imun la infecția cu HIV. De la transplant, pacientul a fost declarat vindecat.

Gero Huetter a fost medicul care îl îngrijea pe domnul Brown în 2007 și a riscat un tratamentul complicat. În termeni medicali, acesta a implicat distrugerea sistemului imunitar al domnului Brown și transplantul de celule stem cu o mutație genetică numită CCR5 care rezistă HIV. Doar o mică parte din oameni – majoritatea dintre ei de origine nord-europeană – au mutația CCR5 care îi face rezistenți la virusul cauzator de SIDA. Acest lucru și alți factori au făcut ca tratamentul să fie costisitor, complex și extrem de riscant. Majoritatea experților spun că nu ar putea deveni niciodată o modalitate de a vindeca toți pacienții cu HIV, deoarece mulți dintre aceștia ar risca moartea din cauza procedurii în sine.

Din păcate, leucemia a reapărut anul acesta, iar Timothy a ajuns la un spital, în această primăvară. În urmă cu două luni a plecat acasă, întrucât boala era ăn stadiu terminal și medicii nu mai aveau ce să facă.

Ar fi putut rămâne anonim

Timothy Ray Brown a avut de ales. Ar fi putut rămâne complet anonim atunci când a fost identificat doar ca „pacientul din Berlin” în 2008. La vremea respectivă, cazul său a fost anunțat drept prima persoană vindecată eficient de HIV. „Nu vreau să fiu singurul vindecat”, a spus el atunci

Cazul americanului a fascinat și a inspirat o generație de medici HIV, precum și de pacienți infectați cu virusul care provoacă SIDA, oferind o licărire de speranță, că într-o zi, se va găsi un remediu.

Peste 37 de milioane de oameni din întreaga lume sunt infectați în prezent cu HIV, iar pandemia SIDA a ucis aproximativ 35 de milioane de oameni de când a început în anii 1980. Progresele medicale din ultimele trei decenii au condus la dezvoltarea de combinații de medicamente, cunoscute sub numele de terapii antiretrovirale care pot ține sub control virusul, permițând multor persoane seropozitive să trăiască cu virusul timp de ani de zile.

Parteneri