Israelienii, aproape de descoperirea unui medicament pentru coronavirus: pacienţi în stare critică salvaţi cu un tratament experimental

Foto: Reuters

Israelienii sunt cu un pas mai aproape de a descoperi leacul pentru coronavirus. Şase pacienţi în starea critică au fost supuşi unui tratament revoluţionar şi toţi au supravieţuit.

Cei şase pacienţi nu doar că au supravieţuit tratamentului, dar starea lor de sănătate s-a şi îmbunătăţit considerabil, potrivit The Jerusalem Post, citat de Mediafax.

Cele şase persoane se aflau în stare critică, cu o rată extrem de ridicată de mortalitate în momentul în care au început tratamentul. Acest tratament are la bază terapie cu celule şi placentă. Toţi cei supuşi medicaţiei experimentale au supravieţuit şi au arătat şi o îmbunătăţire vizibilă a stării generale de sănătate, potrivit datelor preliminare.

Pacienţii au fost trataţi în diferite centre medicale din Israel şi toţi sufereau de probleme respiratorii acute. Patru dintre cei şase aveau şi alte probleme de sănătate, precum probleme cardiovasculare sau renale.

Conform oficialilor din Israel, compania producătoare a medicamentului a demarat deja discuţiile cu autorităţile din Statele Unite şi Europa pentru a ”defini strategia clinică pentru COVID-19”.

Parteneri