Klaus Iohannis a susținut o importantă conferință: “Situația este extrem de gravă și trebuie să fim conștienți”

Klaus Iohannis a convocat o ședință la Palatul Cotroceni la care vor participa premierul Orban și mai mulți miniștri. Întâlnirea dintre președinte și membrii Cabinetului a avut ca temă fondurile europene. La finele discuției, președintele a susținut o conferință de presă.

Referindu-se la epidemia de coronavirus, președintele a apreciat situția ca ”extrem de gravă”. Întrebat dacă este posibilă întoarcerea la starea de urgență, președintele a spus că această măsură va fi luată doar dacă nu există altă soluție de stăvilire a epidemiei.

În ce privește reluarea școlii, Iohannis a spus că o decizie va fi luată în cursul săptămânii viitoare, dar a spus că este foarte probabil să se recurgă la o soluție mixtă, în care cursurile online să fie combinate cu prezența fizică a elevilor la școală.

Klaus Iohannis a susținut că alegerile locale pot fi organizate în condiții de siguranță, iar amânarea lor nu ar rezolva problema deoarece desfășurarea lor în octombrie sau noiembrie ar putea coincide și cu apariția unui val de gripă care să agraveze situația deja creată de către coronavirus.

Iată principalele declarații ale președintelui Iohannis:

-”Am stabilit domeniile prioritare pe care le vom finanța cu acești bani, în domeniile cu impact major pentru cetățeni. Facem o prioritate zero din investițiile în infrastructură, administrație, educație și sănătate.

-Avem o șansă extraordinară, cu multă muncă și responsabilitate, vom reuși să o fructificăm.

–Mâine mă întâlnesc cu ministrul de Interne și șeful DSU pentru o analiză a situației. Este un moment critic. Situația este extrem de gravă și trebuie să fim conștienți de necesitatea imperativă a ținerii sub control a epidemiei.

–Avem 2 chestiuni de care trebuie să ținem cont. Avem nevoie de alegeri pentru a reda legitimitatea autorităților locale. Ce obținem dacă le amânăm? Intrăm în octombrie, noiembrie și atunci ne suprapunem și cu gripa. Trebuie să evaluăm situația în acest fel. Dacă pandemia nu se agravează și se iau măsuri stricte și specifice se pot organiza alegerile. Actul de votare se poate organiza în condiții bune, cu măsuri de distanțare, siguranță și igienă. Complicat de organizat este campania electorală, care va fi una în condiții atipice. După părerea mea, până la mijlocul lunii august trebuie să ținem cont de aceste lucruri.

-(coaliție anti-China cerută de Mike Pompeo?) Este evident că balanța geopolitică se schimbă. Aceste lucruri ne afectează și pe noi. În consecință, am luat act de declarație, vom face propria evaluare și diplomația română are capacitatea să dea un răspuns pe măsură.

-(alocații și pensii majorate) Ne găsim într-o situația foarte complicată din punct de vedere economic și bugetar. Ne dorim sincer să creștem și alocațiile și pensiile, dar până la putința sinceră este o cale mai lungă. Economia românească se contractă. Poate nu o să avem o contracție de 8%, ci va fi mai mică, dar veniturile la buget s-au diminuat semnificativ. Probabil vom avea un deficit considerabil mai mare de 3%. Când ne luptăm să revigorăm economia nu cred că se așteaptă cineva ca toate cheltuielile planificate să poată fi făcute, nu sunt bani pentru toate.

–Poate fi posibilă în etape sau după cum spune cineva, pas cu pas. Așteptăm ca Guvernul să vină cu un calcul și vom avea o creștere a alocațiilor. Un lucru similar pot spune și despre pensii. O creștere de 40% nu este posibilă, nu sunt bani, dar este rezonabil să ne gândim la o creștere a pensiilor. Nu putem lăsa pensionarii să plătească integral costul recesiunii. Pensiile vor crește, cât va fi, va calcula Guvernul.

-(resticții pe plaje) Noi am ajuns la aproape 1200 de cazuri noi, este clar că trebuie făcut ceva. Măsuri relativ simple: masca este un lucru sigur, chiar dacă nimeni nu o poartă de plăcere. Cealaltă măsură este distanțarea. Vrem să dăm frâu liber bolii sau să îngrădim pandemia?

-(alegeri parlamentare?) Legea a ajuns la mine și voi da un răspuns exhaustiv când voi decide promulgarea sau nepromulgarea. În ultimii 30 de ani Guvernul a stabilit data alegerilor și acum ne găsim că Parlamentul vrea să ia acest atribut. La parlamentare este un pic altfel. Cum e asta, că Parlamentul stabilește singur când este ales Parlamentul? Dacă sunt mulți care vor să rămână acolo, ce facem, nu mai ținem alegeri? Dacă Parlamentul nu decide nimic, ce facem? Ajungem repede la concluzia că aceasta nu este soluția cea mai bună.

-(vaccinuri) Avem de gând să achiziționăm vaccinuri. Ministerul Sănătății a întreprins pașii necesari pentru a fi cu celelalte state UE care vor să contracteze vaccinul pentru COVID-19. Suntem prinși în procedură.

-(reproșați ceva Executivului?) Datele arată că pe timpul stării de urgență situația a fost bine gestionată. Intrând în starea de alertă au intervenit o serie de decizii ale CCR și modificări legislatiive care au făcut gestiunea pandemiei mai dificilă. O etapă notabil de negativă a fost disputa în Parlament pe legea carantinei și izolării. Chiar dacă o să fiu acuzat că fac declarații politice pe pandemie, nu pot să văd că în Parlament PSD a tras de timp într-un mod cinic, a ținut legea săptămâni în Parlament și publicul a primit impresia că lucrurile nu sunt grave. Au apărut politicieni care au instigat la nesupunere, să nu fie purtată masca.

-(anul școlar) Deschiderea noului an școlar mă preocupă foarte mult. Am avut discuții cu specialiști și membri ai Guvernului. S-au făcut progrese importante, am invitat premierul și ministrul Educației la o discuție săptămâna viitoare pentru mai multe scenarii. Școala, sigur nu va începe în condiții normale. Va fi complicat să avem doar școală online. Ne îndreptăm către un scenariu mixt, în funcție și de condițiile locale.

-(revenirea la starea de urgență) Decizia se poate lua în măsura în care specialiștii spun că nu există altă soluție. Vreau să cred că există altă soluție, că românii nu-și doresc această boală. Sunt încrezător că împreună vom reuși să stăpânim epidemia în mod rezonabil. Dați-mi voie să consider starea de urgență care ar afecta drepturi civile și activitatea economică drept o ultimă soluție.

-(clasarea dosarului 10 august) Justiția din România va face dreptate. Pot să vă spun că eu personal sunt de părere că este de dorit să se găsească o clarificare mai profundă.

-Nu consider că există o situație scăpată de sub control, sistemul național face față. Pentru a verifica și eu care este situația pe zone, am convocat pentru mâine o ședință și după ce mă văd cu responsabilii dina ceastă zonă, voi face o declarație suplimentară.

-(moțiune de cenzură) Moțiunea este un instrument la îndemâna opoziției. După părerea mea, guvernul Orban nu poate fi acuzat de management defectuos. Este un guvern puternic minoritar care gestionează epidemia și lucrurile curente. Argumente obiective pentru a acuza Guvernul nu există. Există însă faptul că vom avea alegeri ne face să credem că unii acționează excesivv de politicanist, iar PSD acționează cu un cinism inimaginabil.

-(dislocarea soldaților americani din Germania) Am constatat că este vorba de o mișcare globală care vine să întărească postura NATO, care sprijină aliații de pe flancul estic, lucru foarte important pentru noi. Chestiunile vor fi discutate în format NATO și în măsura în care vor fi luate decizii concrete care ne afectează le vom comunica. România a atras atenția că este nevoie de mai mulți militari în zona Mării Negre, dacă se întâmplă acest lucru suntem foarte mulțumiți. Soldații americani sunt bineveniți în România.

-E nevoie de respectarea regulilor de către toată lumea, dar haideți să nu confundăm acțiunea generală cu acțiunea unor persoane care nu înțeleg nimic. Guvernul și-a făcut treaba. Pe durata stării de urgență a fost un regim special de achiziții, dar cine a încercat fraudulos să se îmbogățească din necazul oamenilor va plăti.

-(scrisorile prezentate de Firea pentru creșterea alocațiilor) Acele afirmații trebuie citite în cheie electorală. La noi la Administrație nu au ajuns astfel de scrisori. PSD încearcă să facă o acțiune electorală care a fost defectuoasă din punct de vedere logistic.

-(suprasolicitarea DSP) În gestionarea unei crize sunt determinați de doi factori: resursa umană și procedurile birocratice. Peste noapte nu apare niciun medic și nici un specialist la DSP.

-(demisia sau revocarea Gergianei Hosu din cauza clasării dosarului 10 august) Procedura este în derulare. Dacă cineva a greșit în acvceastă procedură, atunci sunt convins că Ministerul Justiției sau CSM vor sesiza aceste chestiuni care pot duce la un demers administrativ. Acum dosarul este în altă fază procedurală. Vom primi un răspuns de la procurorul general. Sunt convins că vom avea o justiție dreaptă.

–Am văzut politicieni care spun populației că pandemia este exagerată și cred că au greșit profund. Asta se întâmplă dacă politicieni cinici folosesc crize sanitare din motive electorale. Există o categorie de persoane care neagă existența bolii fie din necunoaștere, fie din frică.”

Klaus Iohannis, ședință la Cotroceni cu premierul și mai mulți miniștri
Zi de miercuri plină pentru Klaus Iohannis, Ludovic Orban și mai mulți membri ai Guvernului.

La ora 14:30, președintele se va întâlni la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban și mai mulți miniștri, pe tema fondurilor europene, anunță Administrația Prezidențială.

La ședință vor participa, alături de președinte și premier, viceprim-ministrul Raluca Turcan, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, și ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, se mai precizează în comunicatul Președinției.

Guvernul, ședință la ora 19:00

Tot miercuri, o ședință de Guvern extrem de importantă va avea loc de la ora 19,00, la Palatul Victoria, informează Biroul de presă al Executivului, conform Agerpres.

În cadrul acestui eveniment, Ludovic Orban și echipa sa de miniștri vor avea pe masă noul set de măsuri de restricții propuse pentru a intra în vigoare de la 1 august.

Iată cele mai importante măsuri adoptate în ședința de marți a Comitetului National pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU):

obligativitatea purtării măștii de protecție și în aer liber, doar in anumite zone si intervale de timp, cu excepția persoanelor care desfășoară activitate fizica intensă și a copiilor mai mici de cinci ani
închiderea teraselor si sălilor de jocuri de noroc, după ora 23:00, iar sălile de jocuri de noroc vor fi si ele închise dupa ora 23:00
doar familiile (soț, sotie, copii) vor avea voie sa nu respecte distanțarea fizica, pe plajă

Parteneri