Klaus Iohannis îndeamnă românii să meargă la vot în număr cât mai mare: “Oamenii pot fi mințiți”

Klaus Iohannis a îndemnat românii să vină la vot în număr cât mai mare, într-o conferință de presă organizată la Palatul Cotroceni. Președintele a spus că “acum știm care sunt măsurile ce permit desfășurarea scrutinului în condiții de siguranță pentru toți votanții”. Totodată, Iohannis a afirmat că în Parlament s-au votat “tot felul de legi electoraliste și populiste”, precizând că “iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză prelungită”.

Alegerile locale vor avea loc duminică, pe 27 septembrie “Sunt politicieni care încă mai cred că oamenii pot fi mințiți”, a afirmat Iohannis

Principalele declarații ale lui Klaus Iohannis:

– Au mai rămas doar câteva zile până la un moment definitoriu pentru cum vor evolua localitățile în care locuim în următorii patru ani.

– Mergem la urne pentru a alege cui încredințăm administrarea localităților noastre.

– Din cauza pandemiei de Covid-19 în acest an întregul procesul electoral au fost perturbat, au fost necesare condiții speciale. Alegerile locale ar fi trebuit să aibă loc în urmă cu câteva luni dar a fost necesar să fie amânate fiindcă eram în primele etape ale pandemiei.

– Din păcate, pandemia este departe de a se fi încheiat, însă, spre deosebire de primăvara acestui an, acum știm care sunt măsurile care permit desfășurarea scrutinului în condiții de siguranță pentru toți votanții.

– Mă refer printre altele la dezinfectarea riguroasă a secțiilor, la circuite separate de intrare și ieșire, spații speciale pentru igiena mâinilor înainte și după exercitarea votului. Dacă toată lumea va respectă câteva măsuri de bază, purtarea măștii, păstrarea distanței, igiena mâinilor înainte și după exercitarea votului, atunci riscul infectării în secțiile de votare este redus la minim. Practic, exprimarea votului nu diferă semnificativ de alte activități pe care le face zi de zi, cum ar fi cumpărăturile.

– Mă bucur să constat că în ciuda condițiilor mai dificile campania electorală a fost una activă.

– Am remarcat multe proiecte electorale bune. Am văzut însă și cum unii competitori recurg la obișnuitele lor tactici retrograde. Sunt politicieni care încă mai cred că oamenii pot fi mințiți, în timp ce bugetele locale sunt risipite iar comunitățile stagnează în subdezvoltare. Mai mult, aceiași politicieni se folosesc de majoritatea pe care o au în Parlament, încă, pentru a promova tot felul de legi electoraliste și populiste știind foarte bine că sunt inaplicabile în această situație de criză majoră, când bugetul este pus sub presiune.

– Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză prelungită. Acest mod cinic de a face politică este de domeniul trecutului. România trebuie să progreseze iar votul este cel mai important instrument. Avem multe modele de administrații locale de succes, de comunități în care în patru sau opt ani au fost transformări majore în bine.

– Vă încurajez, dragi români, mergeți la vot în număr cât mai mare.

– Este de dorit să crească pensiile, să crească salariile profesorilor sau să primească un bonus. Sunt lucruri pe care şi eu mi le doresc şi Guvernul şi deja unele lucruri s-au petrecut. Chiar dacă ne dorim mai mult, trebuie să ţinem cont de contextul în care ne aflăm – suntem în pandemie, in criză economică şi bugetul de stat e deja sub presiuni uriaşe. Ceea ce a adoptat ieri parlamentul, unde un PSD iresponsabil are încă majoritate, a împovărat bugetul pe anul viitor cu 6% din PIB. Ar trebui să luăm bani din altă parte pentru a da în această zonă, ori de peste tot banii au fost deja reduşi la un minim. Chiar dacă ne dorim ca aceste creşteri să intre în vigoare, trebuie să aşteptăm momentul prielnic, care acum din păcate nu este.

Parteneri