Liber la terase de luni? Planul Guvernului privind măsurile de relaxare, dat peste cap

Foto: Immortal Shots / Pexels

După o lungă aşteptare, de la începutul săptămânii viitoare am putea ieşi din nou la o terasă.

În varianta adoptată de plenul Senatului, marţi, proiectul de lege pentru instituirea stării de alertă stabileşte ca terasele ce respectă măsurile de protecţie sanitară să poată funcţiona.

Forma finală a documentului va fi stabilită astăzi, de Camera Deputaţilor. Dacă se respectă calendarul, noua lege va fi publicată vineri în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare la trei zile de la apariţie, adică luni, 18 mai.

Reprezentanţii Guvernului au spus, în mai multe rânduri, că deschiderea teraselor s-ar putea produce odată cu cel de-al doilea val de relaxare a măsurilor, programat pentru 1 iunie. Planul Executivului ar putea fi însă dat peste cap dacă deputaţii vor păstra măsura adoptată de senatori.

Parteneri