Ludovic Orban, anunţ de ultimă oră! Primele restricţii care se vor ridica în 15 mai. Ce se întâmplă cu hotelurile şi restaurantele

Premierul Orban a făcut luni seara un inventar al restricţiilor care se pot ridica după 15 mai.

Orban a spus că se vor elimina restricţiile în interiorul localităţilor, pentru că acum sunt permise anumite deplasări, cele în interes profesional, pentru asigurarea de bunuri necesare, pentru medicamente la farmacii, pentru a ajuta persoane din familie.

„Aceste restrictii in interiorul localităţilor vor disparea, aceasta este cert”, a spus Orban, la Digi 24, urmând ca şi cele în afara localităţilor să fie evaluate şi stabilite în anumite condiţii.

El a menţionat că restricţiile vor fi ridicate în etape, gradual, potrivit Mediafax.

„Vom lăsa un timp după ridicarea restrictiilor, dacă contextul restrictiilor evoluează intr-un fel sau altul şi vom ridica si ale restrictii. Vom lua acele măsuri unde există cele mai mici riscuri. Nu se poate renunta la restrictiile legate de spectacole, unde riscul de transmitere este foarte mare”, a precizat premierul.

Legat de parcuri, Orban a spus că se pot deschide, cu exceptia locurilor de joacă pentru copii.

Orban explică de ce nu se pot deschide restaurantele: Nu se poate purta masca

Premierul Ludovic Orban a explicat, luni seara, de ce se pot deschide hotelurile, dar nu şi restaurantele, după data de 15 mai, la ieşirea din starea de urgenţă.

Premierul Ludovic Orban a explicat, la Digi 24, că în privinţa restaurantelor, riscul de epidemiologic în caz de redeschidere, după 14 mai, este mare, pentru că, printre altele, la masă oamenii nu pot purta mască.

„În privinţa restaurantelor, riscul epidemiologic este mare, pentru că nu poţi să porţi mască, nu se poate face izolarea între cetăţeni. Se ştie că transmiterea se face prin particulele pe care le scoatem când vorbim mai tare, mai tuşim, particulele pot circula la distanţe mari, mai ales unde este aer condiţionat (…) Hotelurile pot funcţiona normal şi, pe măsură ce se va relua circulaţia, va exista o solicitare mai mare pentru spaţiile de cazare în hoteluri”, a spus Orban.

Premierul a fost întrebat ce aşteptări are ca premier, de la ziua de 1 mai, când oamenii vor fi liberi, iar vremea este bună. Acesta a avertizat că suntem încă sub stare de urgenţă, cu restricţii în vigoare.

„Data de 1 mai…? Ne aflăm în stare de urgenţă cu restricţiile în vigoare. Cetăţenii trebuie să respecte toate aceste reguli instituite prin ordonanţă militară sau acte normative. Nu este momentul să ne relaxăm. Şi dacă ne mişcăm mai mult, va trebui să respectăm regulile stabilite: să purtăm mască în spaţiile închise, să păstrăm distanţă, să respectăm regulile de igienă, păstrarea unei reguli în ceea ce priveşte vorbirea, să nu vorbim înspre oamenii cu care comunicăm”, a mai spus Orban.

Acesta a avertizat că regulile trebuie respectate, pentru că „succesul pe care l-am avut a fost mai ales datorită respectării de către cetăţenii români a măsurilor luate”.

„Fac recomandarea să nu lase garda jos, nu este momentul să ne relaxăm. Am crescut capacitatea de testare. Procentul persoanelor diagnosticate pozitiv a scăzut semnificativ, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la a ţine garda sus”, a mai spus premierul.

Parteneri