Marcel Pavel a fost infectat cu noul Covid-19. A fost dus de urgență cu izoleta la Institutul Matei Balș

Deși au fost adoptate mai multe măsuri de prevenire a infectării cu noul Covid-19, se pare că România se află din nou pe o pantă ascendentă și numărul de infectări a crescut din nou. Și cunoscutul cântăreț, Marcel Pavel, a fost infectat cu noul coronavirus. Acesta a declarat că starea sa de sănătate s-a modificat de câteva zile.

Marcel Pavel, infectat cu noul coronavirus. Cântărețul a fost internat la Institutul „Matei Balș”.Marcel Pavel a ajuns la spital, după ce a fost testat pozitiv cu coronavirus. Acesta ar fi fost dus la Matei Balș cu izoleta noaptea trecută. Reprezentanții Institutului Matei Balș au precizat că nu pot oferi mai multe amănunte despre starea de sănătate a artistului.

Cântărețul a spus miercuri că era răcit și starea rea nu îi mai trece. El credea că a răcit din cauza activității sale de la „Te cunosc de undeva” unde există diferențe de temperatură între camera în care artiștii așteaptă să le vină rândul și platoul de filmare. Astfel, el a decis să facă un test Covid-19, pentru a se asigura că este sănătos. Rezultatul a ieșit pozitiv.

El susținea că are simptomele unei răceli, însă nu avea febră. Era, totuși, suspicios și voia să fie preventiv, mai ales că fiica sa cea mică are doar 7 ani. Ceilalți membri ai familiei sale nu au acuzau nicio modificare a stării de sănătate.

Parteneri