Mărturia unui medic aflat în mijlocul bătăliei: Pacienţii cu COVID 19 simt ca şi cum ar avea cioburi în plămâni

Medicul Ionuţ Nistor este medic nefrolog şi s-a oferit voluntar să meargă la Spitalul Judeţean din Suceava care devenise focar de infecţie cu COVID 19 şi care tocmai trecuse sub conducere militară. Îl vezi echipat din cap până în picioare în costum de protecţie şi spune că trebuie să stea “în costumul de sauna” ore bune în fiecare zi, relatează Mediafax.

”Este şocant la început, pentru că nu e un lucru despre care, pe care l-am mai văzut sau pe care l-am făcut de o sută de ori. Cine spune lucrurl acesta minte. Avem toţi, mai mult sau mai puţin exprienţă limitată în tratamentul acestor boli”, a declarat Ionuţ Nistor, medic specialist nefrologie.

Atunci când Ionuţ a ajuns Spitalul din Suceava era decimat, cu sute de cadre medicale infectate. Acesta spune că a trecut prin momente grele.

”De fapt oamenii cu care lucrezi sunt 1 sau 2 maxim, într-o secţie, asta însemna la momentul 0 tot personalul. Doi oameni, o asistentă, o infirmieră, un medic şi aşa trebuia să mergi mai departe”, a mai declarat medicul Ionuţ Nistor.

Greu a fost şi să îi vadă pe pacienţi de pe secţia de Nefrologie unde lucrează, cum se chinuiau din cauza bolii.

”Unii pacienţi descriu aceste simptome ca şi cum ai avea foarte multe cioburi de sticlă şi atunci când respiri simţi că te taie în interiorul pieptului şi este foarte dureros să respiri”, a afirmat Ionuţ Nistor.

Lui Ionuţ nu îi pare rău că şi-a lăsat familia în urmă şi a venit să dea o mână de ajutor, dar recunoaşte că nu va uita curând experienţa din Spitalul Suceava.

”Încercăm să nu vedem lucruri, care sunt convins, că dacă nu am fi medici, recunosc că sunt destul de şocante”, a încheiat medicul Nistor.

Parteneri