Mărturisirile unui pacient infectat cu covid: “Cu pași mărunți ajungi pe marginea gropii, încet, încet. E o boală vicleană”

Medicii nu mai știu cum să își salveze pacienții. În lipsa unui tratament specific COVID 19, aflăm foarte des că cercetătorii spun că au mai găsit un medicament care le face bine persoanelor infectate cu SARS COV 2. În România, unii medicii fac același lucru, încearcă zilnic să își dea seama care este terapia care funcționeaza mai bine. La Spitalul din Bârlad, de exemplu, medicii au descoperit că nivelul oxigenului din sânge crește dacă pacienții fac gimnastică. Cei care pot, bineînțeles. „Pacient în România” a realizat acolo un reportaj, iată ce spun bolnavii despre această terapie.

Asistent: Să facem un pic de mișcare. Să extindem cutia toracică, să stimulăm mușchiul diafragmei, apoi încă o dată, să vedem ce arată oximetrul. La început domnul Harnacea a avut 88% saturația oxigenului din sânge, după puțină mișcare făcută în mediul din fața spitalului are 91% saturația din sânge. Deci gimnastica pentru creșterea volumului pulmonar ajută pacienții. Nu brusc, dar în timp, cu ajutorul mișcării pacienții își îmbunătățesc capcitatea pulmonară, iar saturația crește treptat.

Am ajuns la Spitalul din Bârlad în timpul unei sesiuni de terapie pentru pacienții COVID. Pe lângă tratamentul medicamentos, bolnavii care sunt într-o stare mai bună fac și gimnastică de recuperare în aer liber.

Monica Aioanei: Eu sunt mămica lor și nu-i las să cadă psihic, trebuie să lupte, fac gimnastică respiratorie ca să încercăm să folosim și bucăți din plămân pe care altfel nu le folosim. Mă uit după ochi. Care-i trist face două mișcări în plus. Ideea este că aceste mișcări fac bine și psihologic, pentru că nu stai așa să aștepți moartea, a doua oară expansionează cutia toracică, forțează o respirație diafragmatică, se fac și în bazele plămânului niște celule și este spectaculos cum crește saturația.

Pacient: N-am crezut niciodată, până ce nu m-a ajuns deodată boala

Pacient: Am făcut exerciții ca ăsta, da, dovada că trebuie să lucrăm pe baza plămânilor, că trebuie să lucrăm noi, că nu lucrează nimeni. Degeaba stăm noi mental, gândim că ne facem bine, dar trebuie foarte, foarte multă muncă, devotament din partea noastră.

Printre pacienții pe care i-am găsit făcând gimnastică este și un bărbat de 42 de ani. Ascultă toate sfaturile medicilor și le urmează ca la carte, deși a fost unul dintre cei care nu credea în existența noului coronavirus.

Pacient: N-am crezut niciodată, până ce nu m-a ajuns deodată boala. Nu am luat-o în seamă, am luat-o ca pe o banală răceală. Ba, un paracetamol, ba, nu știu ce… Până s-a ajuns de nu aveam… nu puteam să mai respir, dureri în piept și a fost așa, o decădere deodată a organismului.

Monica Aioanei, medic: Sunt multe persoane, de toate genurile. Din păcate jucăm ruleta rusească. După 5-6 luni de pandemie, medicii încă nu pot spune cine face formă severă, și cine nu.

Reporter: Cum ați simțit boala asta față de altele?

Pacient: Se simte ceva care nu-ți dă voie parcă să mai trăiești. Ceva te ține în loc. Nici nu te lasă să trăiești, nici nu te lasă să mori.

Același lucru a simțit și Liviu Spânache. Este polițist de frontieră și spune că s-a păzit cât a putut de bine, a respectat toate măsurile de prevenție, dar pentru că a intrat în contact cu foarte mulți oameni, până la urmă s-a infectat.

Pacient: Cu pași mărunți ajungi pe marginea gropii, încet, încet
Liviu Spanache, pacient: Cu pași mărunți ajungi pe marginea gropii, încet, încet. Nu vine dintr-o dată să te sperie. E o boală perversă, e vicleană. Inițial nu pot sa zici că este o boala, gata ai căzut și ești bolnav. Începe câte un pic… puțin rău, puțină amețeală, câteva frisoane, după două zile am început să tușesc, după încă o zi, starea de somnolență, dacă nu veneam aici continua starea de somnolență până la capăt.

Profesor de educație fizică, acest bărbat a fost mereu o persoană activă datorită meseriei. Deși nu a avut o viață sedentară și a avut mereu grijă de sănătate, a făcut o formă severă a bolii. Totul a debutat ca o răceală, dar în câteva zile, bărbatul a ajuns la terapie intensivă. Când a plecat din salon, la ATI, a rugat-o pe dotorița Aioanei să-i promită… că va trăi.

Pacient: Îmi era foarte, foarte rău. Două aparate nu mă puteau susține cu oxigen. Aveam saturația foarte foarte mică și doamna doctor a luat decizia să mă mute la ATI. Și acolo patru zile am stat. Nu vreau să vă povestesc la ATI, că mi-e frică ce-i acolo. Acolo vezi oameni intubați complet care nu mișcă, oameni care au masca fixă pe gură și abia se chinuie cu o țevușcă mică să bea o gură de apă, că se usucă gura de la oxigen. Suferință multă…

Chiar dacă medicii încearcă să rămână cu zâmbetul pe buze în fața pacienților pentru a le ridica moralul, au și ei temerile lor.

Medic: Că transpiri, că muncim 30 de ore, nu-i greu. E greu să vezi cum mor oameni
Monica Aioanei, medic de boli infecțioase: Vreau să vă povestesc ce am văzut eu în pandemia asta, dincolo de că-i greu să stai îmbrăcat, nu-i greu. Că transpiri, că muncim 30 de ore, nu-i greu. E greu să vezi cum mor oameni. Atât e greu.

Rotaru Luiza, asistentă: Ne este destul de greu, dar avem și satisfacția când vedem că trec perioada critică, vorbesc cu noi, se simt bine, mănâncă, venim a doua zi, sau peste două, trei zile, starea lor este mai bună și îți dă și ție puteri. Ai satisfacție.

Medic: Ne omoară ignoranța, nu ne omoară virusul

Monica Aioanei, medic: Cred că dacă toți oamenii s-ar gândi la cel de lângă el, s-ar termina cu pandemia. Ne omoară ignoranța, nu ne omoară virusul de fapt. Și greu este nu să stai la spital, greu e să ieși de la spital, să te duci cu mască și să vezi oameni cum se îmbulzesc la un chioșc de gogoși și tu să te gândești… „e obez, e fumător, sigur are BPOC, probabil că are și diabet, probabil va muri în două săptămâni, dar el nu știe”… Și te întrebi, „Oare chiar să mor pentru o gogoașă?”. Astea-s probleme mari. Nu că stăm noi așa îmbrăcați de fapt, noi lucrăm așa de mult.

Parteneri