Măsuri speciale pentru examene. Cum se vor desfășura Bacalaureatul și Evaluarea Națională

Foto: tribuna.ro

Autorităţile pregătesc măsuri speciale pentru intervalul în care elevii de clasa a 8-a și a 12-a vor asista la cursuri, apoi vor susţine Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională.

O clasă cu 30 de copii va fi împărțită în trei, iar băncile vor fi despărțite de cel puțin doi metri. De asemenea, în fiecare sală de curs va exista dezinfectant. Părinții rămân însă îngrijorați și recunosc că ar fi preferat ca pregătirea măcar să fie făcută online.

“Familiile trebuie să fie în egală măsură responsabile pentru educaţia copiilor, să evite pe cât posibil contactul cu mulţi alţi colegi şi să puntem controla şi stopa o eventuală răspândire a virusului în colectivitate.”, a declarat Marina Manea, inspectoratul şcolar.

Cum vor decurge examenele

Fie că vorbim despre Evaluarea Naţională sau Bacalaureat, autorităţile au deja un plan: o clasă cu 30 de elevi va fi repartizată în 3 săli diferite. Elevilor li se va lua temperatura atunci când vor ajunge la şcoală.

Copii vor purta măşti la examene şi vor fi supravegheaţi şi de un medic. Nu este exclus ca timpul de examen să fie prelungit, spun unii profesori, din cauza condiţiilor stresante la care vor fi supuşi elevii.

Şi la examene şi pe parcursul celor două săptămâni de recapitulări, intrarea şi ieşirea din şcoala se va face separat.

De asemenea, profesorii vor cere liste în avans cu elevii care vor să participe la cursuri.

Parteneri