Medic șef epidemiolog face declarații HALUCINANTE!: “Covidul a luat viața celor care și așa erau o povară pentru ei și pentru cei din jur. Oamenii care se chinuiau”

Epidemilogul-șef al Republicii Moldova a făcut o serie de declarații șocante legate de mortalitatea cauzată de coronavirus, țara fiind pe locul 22 în lume la numărul de decese.

Nicolae Furtună a făcut o serie de declarații considerate cinice, chiar la postul național, considerând că persoanele care au murit răpuse de coronavirus „erau o povară pentru cei din jur”, astfel că boala nu a făcut chiar atât de mult rău.

”Nu vreau să fiu judecat și nu vreau să par cinic, dar în toată lumea, Covidul a luat viața celor care și așa erau o povară pentru ei și pentru cei din jur. Oamenii care se chinuiau în stadii terminale de cancer, avansate de diabet, patologii cardiovasculare ireversibile decompensate. Iată că lucrul acesta s-a întâmplat și în Franța, și în Italia și din păcate și în Republica Moldova”, a declarat Nicolae Furtună.

Medicul epidemiolog susține că moartea celor cu afecțiuni cronice și patologii greu de ținut sub control este o realitate crudă, dar valabilă pentru toate țările din lume, chiar și pentru cele mai slab sau mai puternic dezvolatate din punct de vedere medical.

„Comorbiditățile și infecția cu Covid sunt antagoniști. Patologia cardiovasculară predomină, oamenii cu diabet zaharat sunt vulnerabili, noi de când vorbim că obezitatea e un factor de risc pentru maladii transmisibile! În Covid, obezitatea a jucat un rol decisiv. O treime din cei decedați sufereau de obezitate de un anumit grad”, a mai adăugat Nicolae Furtună.

Mai mult, Șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova este de părere că indemnizațiile oferite cadrelor medicale infectate cu coronavirus la locul de muncă nu fac altceva decât să relaxeze personalul, și nu să îl ambiționeze să lupte cu mai multă putere împotriva virusului.

Parteneri