Medicul Virgil Musta anunță toți părinții: “Nici înainte de pandemie nimeni nu putea garanta că, copii nu se vor îmbolnăvi la școală”

Medicul Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, trage un semnal de alarmă și îi avertizează pe copii, părinți, profesori și reprezentanți ai autorităților că debutul anului școlar va fi dificil.

Specialistul spune că nu vor exista „zero riscuri” în cazul trimiterii copiilor la școală și recomandă respectarea la sânge a protocoalelor.

Medicul Musta a scris un mesaj pe Facebook în care vorbește despre reluarea cursurilor și despre riscurile care apar, potrivit Mediafax.

„Este bine să înțelegem încă de pe acum că nu vor exista zero riscuri în cazul trimiterii copiilor la școală, așa cum de fapt, nici înainte de această pandemie, nimeni nu putea garanta faptul că prin prezența la școală copiii nu se puteau îmbolnăvi de alte boli transmisibile (mai ușoare sau mai severe) sau că nu ar putea transmite apoi astfel de boli celor din familie”, a scris Musta pe Facebook.

Virgil Musta susține că singura soluție pentru reducerea riscurilor de infectare este respectarea în permanență a măsurilor stabilite de autorități.

„Eu cred că este o situație neobișnuită, dificilă, dar care poate fi depășită numai prin înțelegerea clară și asumarea rolului fiecărei părți implicate, cât și printr-o implicare și dialog constructiv permanent între aceste părți. Este vorba de fapt despre un parteneriat funcțional între aceste părți, astfel încât să nu înceapă să dea vina unii pe alții, ci să existe implicare, responsabilitate și comunicare transparentă continuă”, a mai spus Virgil Musta.

Medicul timișorean consideră că în fiecare unitate de învățământ trebuie respectate protocoale clare care să asigure condițiile pentru distanțarea copiilor în clase, evitarea activităților care duc la aglomerare, curățirea și dezinfectarea suprafețelor și aerisirea încăperilor.

De asemenea, fiecare unitate de învățământ trebuie să aibă stabilite proceduri clare și pentru situațiile în care există copii suspecți de a fi infectați.

Musta mai spune că părintii trebuie să-și asume responsabilitatea de a observa permanent starea copiilor și de a nu trimite la școală copilul cu anumite simptome sau pe cel care a fost în contact cu persoane depistate cu COVID-19.

„Părinții trebuie să înțeleagă corect și rațional existența unui astfel de risc și să analizeze bine situația din familie. Dacă există persoane vulnerabile în familie, fie că sunt copii, părinți sau bunici, atunci e recomandabil să se opteze pentru școala online, cel puțin pentru o perioadă. Tot părinții împreună cu profesorii au rolul de a educa permanent copiii și de a le explica corect și pe limbajul lor ce trebuie să facă, cum să se protejeze și cum să se comporte”, a scris Musta.

Cadrele didactice pot fi purtătoare ale virusului și nu trebuie să vină la școală dacă au simptome sau dacă au fost în preajma persoanelor infectate, adaugă medicul. De asemenea, la școală e foarte important să păstreze distanța fizică și să poarte măști, mai ale din cele care protejează mai bine. Nu în cele din urmă, Virgil Musta le recomandă reprezentanților autorităților să comunice permanent cu părțile implicate și să se asigure că există servicii medicale la îndemână.

Parteneri