Ministrul irlandez al Sănătăţii: Este un loc special în iad pentru cei ce măresc preţul echipamentelor medicale în timpul pandemiei

Ministrul Sănătăţii din Irlanda, Simon Harris a spus că „există un loc special în iad” pentru cei care scumpesc preţul echipamentelor medicale în timpul pademiei globale, relatează TheJournal.ie, preluat de Mediafax.

Costul venitilatoarelor din SUA a crescut de la 25.000 de dolari la 45.000 de dolari din cauza cererii şi deficitului de la nivel naţional, a precizat guvernatorul statului New York.

„Nu putem avea 50 de state care să concureze pentru aceleaşi materiale care salvează vieţi. Competiţia ne răneşte pe toţi prin creşterea preţurilor. Avem nevoie de un consorţiu naţional”, a mai spus guvernatorul.

Întrebat dacă creşterea preţului este o problemă pentru Irlanda şi Uniunea Europeană, Ministrul Sănătăţii din Irlanda a spus că atât guvernul din ţara sa cât şi Comisia Europeană trebuie să fie foarte atenţi la acest aspect.

„Oricine caută acum să facă mai mulţi bani de la oameni, are un loc special în iad. În mijlocul pandemiei când încercăm să menţinem oamenii în viaţă, oricine care vede o oportunitate de a face bani uşor nu prin ceva inovator ci prin ceva exploativ, să ştie că ne vom aminti de ei.

Parteneri