Mistere din România / Secretul comorii din peştera fără fund

Comori și peșteri fără fund, lacuri subterane și legende. Iată ce te așteaptă la Izverna, pe platoul Cloșanilor!

Numele ar veni de la verbul latin “verno, vernare”, care înseamnă “a înverzi”, deci loc înverzit. O altă variantă, cu origini slave, creditează ideea că ar fi vorba despre locul de unde izvorăște acea apă care străbate satul, mai ales că și peștera (unde e sursa apei) se numește tot așa. Împrejur sunt multe toponime slave, dar se explică și prin vecinătatea cu populațiile slave de la sudul Dunării. Și tot legate de acești vecini sud-istreni sunt și unele dintre legendele locului, precum cea a comorii Serbiei, ascunsă de Prințul Milan în peștera zisă și fără fund.

Comoara Prințului Milan și alte legende ale peșterii Izverna

Legenda spune că, pe la jumătatea secolului al XIX-lea, doi prinți sârbi se certau pentru tronul patriei lor. Unul dintre ei, Milan (spune legenda), văzând că nu are sorți de izbândă, ar fi luat cu sine tezaurul Serbiei, cu gând să-l ducă în Polonia. Dar ajungându-l din urmă oamenii trimiși de fratele său, ar fi îngropat comoara în peștera Izvernei și-ar fi plecat mai departe. Ce s-a ales de el nu se mai știe, dar de întors e sigur că nu s-a întors.

Legenda mai spune că prințul plecat în exil avea cu el 80 de care trase de bivoli puternici, care să ducă atâta amar de bănet și de odoare. Și-a tocmit el niște zidari care i-au făcut în peșteră un lăcaș anume, zidit, și zidită a fost și gura peșterii, cât să lase a intra, ca prin strunga de oi, câte unul dintre carele acele. Car după car, au intrat și-au lăsat poverile. Iar după ce totul a fost bine ascuns, zidarii și conducătorii carelor au primit și ei bani din belșug, să-și piardă urma în lume. Dar alții spun că undeva, prin pădurile cele dese, ucigași plătiți le-ar fi pierdut în veci urma. Se mai zice și că nu ar fi fost numai o încăpere zidită, ci mai multe, ca să-i facă pe hoți să nu afle nicicând care este cea adevărată. Și că-n una dintre încăperile acelea secrete ar fi fost uciși toți cei care știau câte ceva despre comoară, ca să nu ducă vorba mai departe, totul a fost zidit și numai o cale a mai rămas, pe sub izvor, numai prințul să mai știe de dânsa. Chiar dacă asta-i numai poveste, tot încrâncenată e.

Blestemul comorii

Comoara – a prințului sârb ori a altcuiva – dacă o fi să fie, e bine păzită. Nu de balauri, ci de apele carstice, ape ucigașe pentru cine se-ncumetă fără să știe pe unde s-o ia. Că intri în câte-o galerie subacvatică și numai ce se înfundă și-apoi drumul înapoi ți-e închis de-un șuvoi ce curge cu repeziciune și nu știi de unde a izvorât, ori de-un vârtej ca de sifon ce cată a te apuca și a te lua cu el, scrie vacantierul.ro.

Parteneri