Nelu Tătaru: Va fi o perioadă lungă până când vom avea viaţa de dinainte de COVID-19

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni că va trece o perioadă lungă până când va exista viaţa de dinainte de pandemia cu COVID-19, afirmând că aceasta “nu s-a terminat”.

“Vreau să vă asigur de toată colaborarea mea, dar, în acelaşi timp, vă spun că (…) nu s-a terminat. Dacă astăzi suntem un pic mai relaxaţi, este pentru că este un pic mai bine, dar nu este foarte bine. Va fi o perioadă lungă până când vom avea viaţa de dinainte de COVID. (…) De o lună şi două săptămâni de când sunt ministru, n-am precupeţit niciun efort de a face ceea ce este corect pentru sistemul sanitar şi pentru populaţia din România”, a susţinut Tătaru în plenul Camerei Deputaţilor, la finalul dezbaterilor “Ora Guvernului”, cu tema “Criza de sănătate publică declanşată de epidemia cu noul coronavirus”, relatează Agerpres.

El a adăugat că, dacă în urmă cu şase săptămâni “corpul medical era fragil, dezorientat, cerea echipamente, testări, astăzi am ajuns să avem un corp medical care este în prima linie, care este cel care dă siguranţa cetăţenilor români”.

“Chiar dacă într-un context în care nevoile îi făceau pe unii să nu fie acolo unde le este locul sau să aibă o lipsă de precauţie, fiind infectaţi, astăzi mă mândresc cu ei. (…) Guvernul României, preşedintele au oferit un stimulent – 2.500 de lei. Chiar dacă unii contestă sau consideră că e puţin, eu consider că e o recunoaştere a unui moment greu prin care trecem şi o recunoaştere a valorii corpului medical”, a afirmat Tătaru, potrivit , potrivit Agerpres.

Parteneri