O femeie de 64 de ani a fost găsită moartă și îngropată în curtea casei din județul Timiș

O femeie în vârstă de 64 de ani, dispărută de mai bine de jumătate de an, a fost găsită moartă, îngropată în curtea casei din localitatea Variaș, județul Timiș.

Oamenii legii încearcă acum să afle cum a decedat femeia și cum a ajuns cadavrul acolo. Trupul neînsuflețit a fost transportat la institutul de medicină legală. În urma necropsiei, va fi stabilită cauza decesului.
Bătrâna locuia împreună cu cei doi fii, însă niciunul dintre ei nu a sunat la poliție să anunțe că mama lor a dispărut.

Nepoata victimei a fost cea care a alertat autorităţile, îngrijorată că nu a mai văzut-o pe femeie de câteva luni bune și că este posibil să fi pățit ceva.

În timpul audierilor, unul dintre cei doi fii ai bătrânei, cunoscut şi cu probleme psihice, le-ar fi spus anchetatorilor că fratele său ar fi ucis-o pe mama lor.

Miercuri seară, polițiștii de la investigații criminale din Sânnicolau Mare au descins la imobilul în care locuia femeia și au început să sape în curtea casei pentru a găsi un posibil cadavru.

A fost adus chiar un excavator pentru săpături, în curte. Nu a durat prea mult până când cadavrul femeii a fost găsit îngropat.Oamenii legii încearcă acum să afle cum a decedat femeia și cum a ajuns cadavrul acolo.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la institutul de medicină legală, iar în urma necropsiei va fi stabilită cauza decesului.

Ce spune IPJ Timiș

În seara de 5 octombrie 2020, politistii din Sânnicolau Mare au fost sesizați cu privire la dispariția unei femei de 64 de ani din localitatea Variaș, judetul Timiș.

A fost demarata de îndată efectuarea verificărilor în baza unui dosar penal întocmit pentru lipsire de libertate,iar in seara de 07 octombrie politistii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș cu sprijinul Serviciului Criminalistic, Poliției orașului Sânnicolau Mare și, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au descins la locuința persoanei dispărute în vederea efectuării unei percheziții domiciliare.

La scurt timp, în urma cautarilor, polițiștii au descoperit trupul neînsuflețit al femeii, îngropat în curtea casei.

Poliţiştii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care a survenit decesul.

Parteneri