O șoferiță a primit amenda maximă și a fost lăsată fără permis după ce circula cu 703 km/h

O șoferiță a fost amendată și lăsată fără permis, după ce radarul a arătat că mașina la volanul căreia se afla circula cu o viteză de 703 km/h, pe o porțiune de drum unde limita este de 70 km/oră.

Șoferița s-a ales cu amenda maximă și permisul suspendat.Femeia a depus plângere și a fost sfătuită să nu accepte anularea sancțiunii, ci să solicite despăgubiri.S-a întâmplat în Italia, în Offagna, o comună din provincia Ancona, regiunea Marche.

Conform procesului verbal, femeia aflată la volan a avut o viteza înregistrată de 703 kilometri pe oră. În ciuda erorii evidente a radarului, șoferița s-a ales cu 850 de euro amendă, permisul suspendat și 10 puncte de penalizare.

Potrivit autoappassionati.it, eroarea a fost atribuită unei defecțiuni a radarului, însă o parte din vină aparține și Poliției Locale, care nu a verificat datele din raport înainte de a trimite femeii amenda.

Parteneri