Oameni sărmani din Apuseni, singuri în prag de iarnă. Peste 200 de gospodării sunt izolate

Sătenii izolați din Munții Apuseni au primit ajutor, în prag de iarnă, de la voluntari. Oamenii de bine au dus pachete cu alimente și produse de bază în peste 200 de gospodării uitate de lume.

Voluntarii au parcurs sute de kilometri, prin zăpadă, cu mașinile de off-road, dar efortul a meritat când au văzut bucuria de pe chipurile oamenilor.

– Nu intrăm!
– Nu intrăm, numa le punem aici. Lasă-le aici – își spun voluntarii când ajung la intrarea casei unei familii pe care o ajută.

În această casă, aflată într-un cătun izolat din Apuseni, trăieşte o familie cu 2 copii. Din cauza pandemiei, oamenii sunt şi mai izolaţi ca oricând, iar copiii nu mai merg la şcoală. Pentru ca cei mici să nu piardă orele online, părinţii le-au cumpărat cu mari eforturi un laptop şi un telefon.

– Cum e cu şcoala?
– Biine
– Faceţi online?
– Da

În Munții Apuseni a nins ca în povești. Cât măsoară stratul de zăpadă
„Aveţi noroc că v-am luat cameră web şi laptop…. Acuma le-am luat un telefon, aşteptăm să ajungă, ca să avem conexiune mai bună la internet şi dup-aia vedem cu tableta, cu timpul…” spune mama copiilor,

Iarna a găsit-o în dificultate și pe această femeie de 68 de ani, care trăieşte singură în vârf de munte. Rudele o vizitează foarte rar.

„Acuma-i greu cu pandemia asta, nu mai poţi să mergi, nimic… e aşa cum îi, e foarte rău, aşa n-o mai fost niciodată şi-s de 68 de ani” spune femeia

În cătunele din Munţii Apuseni sunt peste 200 de gospodării izolate. Voluntarii UNITED, împreună cu cei de la Asociaţia Din Suflet Pentru Apuseni, au urcat pentru a treia oară în acest an la oamenii muntelui, să le ofere o mână de ajutor.

Au parcurs peste 450 de kilometri, prin zăpadă, cu maşini de teren, şi le-au dus tuturor alimente şi produse de bază. Iar copiii au primit pachete speciale, cu dulciuri.

UNITED este o iniţiativă UNTOLD. Oricine dorește să întindă o mână de ajutor în aceste vremuri excepţionale o poate face accesând Bursa de Nevoi de pe platforma UNITED.

Parteneri