Paştele în stare de urgenţă. Românii s-au bulucit la piaţă, nu toţi respectă măsurile

Foto: libertatea.ro
  • S-au impus restricţii de distanţă la cozile din piaţă şi echipament de protecţie la comercianţi
  • Clienţii poartă măşti de protecţie şi intră pe rând în piaţă să îşi facă cumpărăturile, dar nu toţi respectă regulile
  • Bugetul românilor rezervat cumpărăturilor din piaţă variază între 40 şi 200 de lei, iar suma totală pentru masa de Paşte poate ajunge şi la 800 de lei
  • Vărstnicii nu au avut timp să îşi facă cumpărăturile în intervalul orar impus de autorităţi

„Cumpărăturile se pot face chiar şi în starea de urgenţă, mai ales dacă vorbim de sărbătorile pascale.Asta pentru că românii nu fac rabat din a-şi aproviziona masa de paşte cu tot ceea ce este necesar”, transmite Mediafax.

Iată ce spun oamenii:

„Aşa este românul, învăţat să aibă de toate pe masă.”

„În jur de 800 de lei pentru Paşte, acum. Piaţa, în jur de 30-40 de lei”.

„Venim de acasă cu preţul pus.Trebuie să ne încadrăm în sumă”.

Clienţii sunt mulţumiţi de preţuri şi apreciază măsurile de protecţie luate în perimetrul pieţei de către comercianţi şi autorităţi.

Iată ce spun vânzătorii:

„Mănuşi, mască.Avem şi dezinfectant şi staţi să vă arăt…Piaţa ne-a impus să stăm aşa”

„Anul trecut, pe vremea aceasta, varza era 6-7 lei, acum e 4 lei”.

Cu toate măsurile de distanţare socială impuse, aglomeraţie există în pieţe.:

„Clienţii sunt. Uitaţi, aşteaptă afară să intre, dar nu pot să intre toţi odată”.

„Acum se desfăşoară în condiţii mai civilizate. În sfârşit, acum, în România, stăm şi noi la coadă cum trebuie, ca în Occident.”

Măsurile există, dar nu toată lumea le respectă.

Iată ce spun cei veniţi la cumpărături:

„Vedeţi, chiar şi pe stare de urgenţă este înghesuială. Când am văzut coada de afară, să se intre.”
„Încă este aglomeraţie şi, mai ales pe exterior, este fiecare de capul lui”.

Chiar dacă au avut prioritate, vârstnicii nu au avut timp să îşi rezolve treburile.

„(De la ce oră staţi aici?) De la 11:10 şi încă nu am ajuns şi în astea două ore ajung până acolo, dar nu reuşesc să îmi cumpăr nimic şi nu am pe nimeni şi atunci măcar trei ore să fie. E 12 fără un sfert şi eu nu am cumpărat nimic. Îmi aminteşte de dinainte de revoluţie, când veneam dimineaţă sau noaptea să iau un litru de lapte”, spune o femeie din Cluj.

Parteneri