Polițistul de 34 de ani din Brașov care a murit după ce a fost diagnosticat cu Covid-19 avea doi copii mici

Ionuț Hanganu, polițistul de 34 de ani din Brașov care a murit după ce a fost diagnosticat cu Covid-19, avea acasă doi copii mici, de 3 și 7 ani, ale căror destine sunt profund cutremurate, scriu colegii polițistului din Sindicatul Europol.

Ionuţ Hanganu, şeful Biroului Investigaţii Criminale de la Poliţia Transporturi Braşov, era internat la Spitalul Judeţean din Braşov şi a murit joi dimineaţa în jurul orei 4.00. Poliţistul a ajuns la spital în urma complicaţiilor apărute după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.

Reprezentanții Sindicatului Europol au transmis un mesaj în memoria colegului lor arătând că ”efectele muncii din prima linie sunt necruțătoare”.

”Ne mor polițiștii, ne mor…! Efectele muncii din prima linie sunt necruțătoare, colegul nostru Ionuț Hanganu din cadrul IPJ Brașov pierzând, la doar 34 de ani, lupta cu virusul nemilos care a cuprins întreaga lume. Durerea resimțită nu poate fi exprimată în cuvinte, iar trecerea sa în neființă ne îndoliază sufletele, știind că Ionuț a lăsat în urmă o soție și doi copii în vârsta de 3 și respectiv 7 ani ale căror destine sunt profund cutremurate. În aceste clipe, în care atât familia cât și noi, colegii lui suntem vitregiți de un soț, părinte și camarad de nădejde, ne este foarte greu să acceptăm că Ionuț a plecat să-și continue misiunea în ceruri, de unde va continua să-și vegheze familia și colegii la fel de bine și cu aceeași dragoste cum făcut-o și când se afla în preajma noastră”, se arată în mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a sindicatului.

Polițistul Ionuț Hanganu va fi înmormântat duminică, 8 noiembrie, cunoscuții săi putând să-i aducă un ultim omagiu, iar colegii care se vor afla în teren sunt rugați ca la ora 12:00 să păstreze un moment de reculegere.

Parteneri