Poveste impresionantă! Băiețelul lăsat să moară pe străzi de foame, părinții credeau că este vrăjitor. Cum arată acum micuțul

În anul 2016, povestea lui Hope, un băiețel din Nigeria, a făcut înconjurul lumii. La acea vreme, micuțul a fost abandonat de părinții săi și lăsat să moară de foame. Vizibil bolnav și subnutrit, băiețelul a fost alungat de familia sa deoarece părinții credeau cu tărie că este un vrăjitor.

Din fericire, situația critică a micuțului s-a transformat într-o adevărată poveste de dragoste. Băiețelul supus unui comportament inuman de către cei care trebuiau să îl iubească necondiționat a supraviețuit datorită unei femei minunate, pe nume Anja Ringgren Lovén.

În anul 2016, Anja Ringgren Lovén, o femeie originară din Danemarca, de profesie asistent social, a salvat un băiețel din ghearele morții. Abandonat de familie și exclus din comunitate pentru că l-au considerat vrăjitor, copilul abia se mai putea ține pe picioare atunci când Anja l-a găsit.

Acesta trăia de mai bine de opt luni pe străzi, supraviețuind din mila oamenilor care îi mai ofereau din când în când ceva de mâncare.

La vremea respectivă, Anja și soțul său, David Emmanuel, dețineau un orfelinat numit African Children’s Aid Education and Development Foundation (ACAEDF), iar atunci când a primit informațiile că un copil este în pericol, nu a stat pe gânduri și a pornit în căutarea lui.

Femeia a ajuns în satul în care se afla baiețelul, i-a oferit apă, mâncare și primul ajutor. Aceste prime gesturi simple l-au salvat pe puiul de om, care acum poartă numele de Hope.Viața lui Hope s-a schimbat radical după ce a cunoscut-o pe Anja. Femeia veghează și acum asupra bunăstrării copilului și este bucuroasă să le arate tuturor celor care se întreabă ce mai face băiețul imagini cu acesta.

Hope face acum parte dintr-o familie mare, care îl iubeștă și îl protejează: “După cum puteți vedea, Hope chiar se bucură acum de viață. Are 35 de frați și surori care au mare grijă de el, se joacă cu el, îl ajută să învețe și se asigură că este iubit și ferit de orice rău”, a spus Anja după câteva luni de la operațiunea de salvare a copilului.

Recent, daneza a publicat pe contul său de Facebook, la cererea unui prieten virtual, o nouă fotografie cu Hope. Băiatul a crescut, este zâmbitor și pare că a dat uitării ororile pe care le-a trăit.

Din nefericire, în ciuda faptului că trăim în secolul XXI, mulți copii din țările africane continuă să fie considerași vrăjitori. Aceștia sunt supuși torturii, foametei și exorcizării de către familie și șamani. Puțini sunt cei care reușesc să suprviețuiască unui astfel de tratament barbar.

Recunoscută la nivel mondial pentru munca sa umanitară, Anja a fost desemnată “cea mai remarcabilă persoană a anului 2016” de către publicația OOOM – Germania.

Parteneri