Povestea emoționantă a tatălui care își crește singur bebelușul după ce soția i-a murit

Mulţi cititori Libertatea au luat deja legătura cu tatăl de 37 de ani, din comuna Argetoaia, care-şi creşte singur micuţul pentru a afla cu ce îl pot ajuta. „Vreau să vă mulţumesc din suflet tuturor pentru

M-a sunat lumea începând de aseară. Iar de azi de dimineaţă încoace este la fel.M-au întrebat de ce avem nevoie ca să ne poată ajuta. Bunul Dumnezeul mi-a scos în cale oameni buni, eu sunt o persoană foarte credincioasă şi ştiu că pentru binele acesta vor fi răsplătiţi”, ne-a povestit Gabriel Dilă.

Spune că a fost contactat de români din Spania, Italia sau Germania, decişi să îl ajute cu bani, dar şi cu alimente, cu haine, cu mobilier, scutece şi tot ce trebuie pentru îngrijirea micuțului

Darius care va împlini cinci luni în scurt timp. „M-a sunat o doamnă care locuieşte în Bucureşti şi mi-a cerut adresa.

Săptămâna viitoare doreşte să îmi trimită o maşină cu cinci tone de lemne. Îi mulţumesc din suflet”, spune Gabriel emoționat, impresionat de suportul
pe care îl primeşte din partea semenilor săi.

Vrea să construiască o baie pentru cel mic

„Eu plănuiesc să construiesc o baie, să nu ne mai chinuim cu WC-ul în curte şi să facem baie la lighean. Acum, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al celor care vor să ne trimită bănuţi, mă apuc să construiesc o cameră din BCA, în care să fac baia. Să nu se chinuie şi băieţelul meu”, spune Gabriel.

Parteneri