Povestea impresionantă a unei fetițe de etnie romă. Toți banii de mâncare i-a adunat pentru a-și cumpăra o carte

Povestea unei tinere de etnie roma a impresionat oameni de pe Facebook. Fata si-a strans toti banutii pe care ii primea de la mama ei ca sa isi cumpere biscuiti, pe o carte.

Ea se ducea zilnic la librarie, cu fiecare banut in plus pe care il aduna, pana cand a reusit sa-si cumpere prima carte.

Iata povestea tinerei:

“La sfirsitul clasei intai, am anuntat-o pe mama ca voi lua premiul intai, sa-mi faca neaparat o coronita . Mama a ras ca–ntotdeauna. ,,De unde sa iei tu premiul intai? Fugi de-aici, poate da Dumnezeu sa treci macar clasa, sa nu fi cheltuit degeaba atatia bani”.

Nu m-a crezut! Am ajuns la serbare cu emotii. Doamna invatatoare m-a privit de sus pina jos si mi-a spus ca imi va da premiul mai tarziu, prin spatele scenei in care erau adunati copiii. Am inteles de ce: nu eram frumos imbracata. Eram a treia fata la parinti si privilegiul de-a avea haine noi il avea doar sora mea cea mai mare. Ciorapii mei erau ei verzi, dar erau cusuti doar in doua locuri si inca cu ata maro!

Foarte frumoasa cusatura le facuse mama! Ce-o fi apucat-o pe invatatoare? Mi-am auzit numele si am vrut sa ies in fata dar mi-am adus aminte ca nu trebuia. Mi-a dat intr-adevar premiul la sfarsitul serbarii. Cind am vazut pachetul cu carti imi venea sa chiui de bucurie, in viata mea nu visasem sa am atitea carti. Pe drumul catre casa mi-am adus aminte cu cita greutate imi cumparasem prima mea carte…

Mama ne dadea in fiecare dimineata la toti patru copiii un banut de 5 lei cu care trebuia sa ne cumparam 4 pachete de biscuiti de 1,25 bani fiecare. Eu o convingeam pe sora mea cea mare sa nu-mi cumpere si stringeam banut cu banut . Voiam sa-mi cumpar o carte pe care o vazusem in vitrina unei librarii. Se numea ,,Povesti cu zine”, de Contesa de Segur. Stiam sa citesc de la surorile mele, asa ca o voiam.

Din prima zi de cind am renuntat la pachetul de biscuiti am intrat val-virtej in librarie sa intreb cit costa cartea!

– E cartonata cartea, mai copilu, n-ai tu bani de ea si nici fata , mi-a spus vinzatoarea grabita.

– Dar cit costa?”

– Douazecisicinci de lei.”

Douazecisicinci de lei …Cit o fi insemnind Doamne cifra asta ca eu nu stiu, sint abia in clasa intii, m-am speriat eu de-a binelea, dar daca eu am totusi banii si nu stiu sa-i numar…mi-am zis eu ginditoare, si intr-o secunda m-am intors la vinzatoare si i-am rasturnat toti banii pe masa: 1leu si 25 bani!

– Nu ai, mai, fetita, iti mai trebuie, nu ai!

A doua zi la fel ! am renuntat la pachetul de biscuiti si fuga mare la librarie sa vad nu cumva imi ajung banii de carte…

– Iti mai trebuie, mai, copilut, iti mai trebuie …nu ai destul !”

A treia zi la fel … nu stiu cite zile m-am dus la rind, dar stiu ca intr-o zi vinzatoarea m-a privit straniu cateva secunde fara sa clipeasca apoi mi-a raspuns:

– Da toti banii la mine mai fetita” I-a luat, si, fara sa-i numere, i-a pus pe toti in sertar. Apoi a luat cartea si mi-a dat-o! Am luat-o ca pe-o comoara in miini si-am alergat cu ea acasa direct in pod.

M-am asezat pe burta si-am inceput sa citesc poveste dupa poveste. Ce lume frumoasa si ce oameni buni ! o auzeam pe mama cum ma striga prin toata curtea, ingrijorata ca nu ma vazuse venind de la scoala …Dar …degeaba striga ea ca eu nu ma puteam opri din citit. Eram fascinata !intr-un tirziu am iesit, nu pentru ca am terminat cartea ci pentru ca nu mai aveam lumina in pod. Am intrat in casa si m-a vazut tata cu cartea in mina. S-a uitat la ea, la pret…

– De unde ai avut banii?, m-a intrebat deodata.

– I-am avut eu …

– De unde? , m-a intrebat taios.

– De la biscuiti, i-am raspuns eu abia auzit

– Si bine, mai, tata, tu n-ai mincat nimic la scoala?

– Ba da.

– Ce?

– Tata, tu ma crezi ca eu invat bine, nu? Uite cum a fost …

La scoala stateam in banca cu o fata al carei tata era ofiter. La ea am vazut pentru prima data in viata mea un crenvusti. I-am cerut si eu un pic intr-o zi, si ea mi-a dat cu o conditie: sa-i fac temele in pauza ca ea nu are timp…acasa se juca cu papusile.

Mi-a adus in fiecare zi un crenvusti iar eu i-am facut temele asa cum ne-am inteles. Ce nu stia tata si nu i-am spus niciodata era ca intr-o zi am renuntat la pachetul ei facandu-i alta rugaminte: sa-mi aduca a doua zi o papusa cu care sa ma joc. A acceptat! Ii pastrez si azi o amintire frumoasa!

Si asa, cu pachetul de carti sub brat am ajuns acasa de la serbarea de sfirsit de an a clasei intii. Tata era acasa impreuna cu fratii sai si vorbeau. I-am aratat cartile… tata m-a luat in brate, s-a uitat la carti, la mine, si cu un glas nespus de duios mi-a spus:

– Nusa , noi suntem tigani, si oricat de bine ai invata, oricate premii ai lua tu, tata, tot la matura ai s-ajungi ca asa suntem noi, tiganii, nu se uita nimeni la noi …

– Tata, dar daca eu invat bine, bine si iau numai premiul intii, tot tigani raminem? Nu ne facem romani? Nu ni se face pielea alba???

Am auzit un hohot de ras … radeau fratii tatei mai mici de mine. Am iesit afara … mi se spulberase un vis…si realitatea era atit de cruda ! eu credeam ca puteam sa scap de pielea neagra si de cuvintele cioarooo, cirrr, care se tot auzeau in spatele meu. Ironia era ca dintre toti fratii eu eram cea mai urata, fratii mei fiind ba unul cu parul blond si cu ochii albastri, ba unul cu fata alba si cu ochii verzi…eu eram un rebut!

Cand treceau pe langa mine oameni cu fata alba, ma uitam lung la ei si ma intrebam serios ce-or fi facind ei de au pielea alba …au meritat prin ceva anume, s-au nevoit ei prin ceva in fata lui Dumnezeu ?

Pielea lor alba era o rasplata a unor eforturi personale sau cum …daca nu era asa de ce se purtau atat de urat cu noi, saracimea, tiganimea?! De ce scrisneau din dinti si rosteau un abia auzit ,,tigani nenorociti” cand treceam pe langa ei, daca s-ar fi nascut ei in locul nostru si noi in locul lor?

N-am reusit sa inteleg atunci. M-am revoltat impotriva acestui “dat” al lui Dumnezeu considerindu-l un stigmat nedrept de care am fugit toata viata. A trebuit sa termin a doua facultate ca sa inteleg ca ,,tigan nu te nasti, tigan devii “! atunci cind furi, cind minti, cind ucizi, atunci devii rob.

De nascut ne nastem toti liberi! Din dragoste pentru noi oamenii, Dumnezeu a rinduit fiecaruia o familie, o tara, o culoare a pielii …. Abia dupa ce l-am cunoscut pe Dumnezeu am incetat cu acuzatiile si am putut sa-I multumesc pentru familia de tigani saraci in care m-a asezat.

Apoi am ales eu singura un alt stigmat oricit de urat ar suna si oricat de urat m-ar privi oamenii: acela de credincios. Sunt mandra ca sunt copilul lui Dumnezeu.

Sunt mandra ca tatal meu pamintesc a fost un tigan sarac, ghebos, care canta extraordinar la acordeon, plin de dragoste pentru copiii sai, asa cum sunt recunoscatoare pentru Tatal meu ceresc care, din dragoste pentru noi, ne-a dat voie sa ne numim copiii Sai.

Pe scurt: sunt mindra de stigmatele mele caci unul (tigania) l-a hotarit Dumnezeu pentu mine pentru viata aceasta si, celalalt, (credinciosia), l-am hotarit eu pentru PoveDumnezeu pentru viata vesnica! “, a scris tanara pe Facebook.

Parteneri